More

    În august prezint în PSD o analiză pe referendum

    Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a spus, luni, că la sfârşitul lunii august va prezenta în partid o analiză privind şansele ca referendumul de revizuire a Constituţiei să fie organizat în toamnă, el vorbind şi despre posibilitatea ca Guvernul să adopte un pachet de măsuri în acest sens. “Am discutat dimineaţă şi ceea ce am vorbit la BPN-ul trecut a rămas stabilit foarte clar: undeva la sfârşitul lui august vom avea un BPN, un CExN, o întâlnire cu grupurirle parlamentare, probabil pe 28-29-30, să vedem unde. Acolo o să prezint o analiză în ce priveşte şansele pentru ca referendumul să poată să treacă”, a spus Dragnea. El a arătat că majoritatea colegilor săi din BPN consideră că modificarea Constituţiei şi înfiinţarea regiunilor în acest an ar fi foarte importante pentru România. “Nu e bine să cedăm foarte uşor şi să vedem dacă împreună cu colegii PNL, cu un pachet de măsuri sau acţiuni care să fie adoptate de Guvern, am avea posibilitatea să convingem populaţia ca peste 50% plus unu să vină la referendum. Proiectul de regionalizare va fi gata în septembrie, din punctul meu de vedere. Dacă Constituţia va fi modificată, eu îmi duc proiectul la capăt; dacă nu, o să-l amân”, a spus Dragnea.
    El a spus, răspunzând unei întrebări, că organizaţiile PSD care au în acest moment probleme privind mobilizarea la referendum sunt aceleaşi organizaţii care au avut “aceeaşi prestaţie” la referendumul de anul trecut. “Dar situaţia de anul trecut s-a schimbat. Acum organizaţiile în mod normal trebuie să fie şi sunt mai bine structurate, trebuie să aibă mai multă forţă de organizare, nu mai sunt într-un an în care săreau din alegeri în alegeri. În mod normal ar fi şanse dacă de exemplu s-ar adopta desfăşurarea referendumului în mai multe zile, 3 zile, e voie”, a spus Dragnea.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE