More

    În perioada 20 – 21 iulie – Ardudul va redeveni Cetate

     ardud

       Ardudul va îmbrăca la sfârşitul acestei luni, mai exact în perioada 20 – 21 iulie, haine medievale. Autorităţile locale pregătesc un festival care va dura două zile şi va readuce în prim-planul sătmărenilor istoria şi vestigiile Evului Mediu. Cetatea îşi va reprimi gloria de odinioară graţie cavalerilor, domniţelor şi muzicii specifice anilor epocii întunecate.

    Primarul Ovidiu Duma a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că după succesul pe care l-a avut anul trecut spectacolul medieval realizat cu ocazia Zilelor Oraşului, a hotărât ca în acest an „să organizeze un festival medieval de sine stătător pentru a reintroduce în circuitul turistic şi a promova Cetatea şi importanţa ei istorică.” Festivalul va fi deschis pe data de 20 iulie, la ora 17.00, când va avea loc dezvelirea unui monument dedicat ctitorului Cetăţii, Bartolomeu Drágffy. Seara va continua cu un simpozion de istorie cu tema Ardudul Medieval, la care vor participa profesori de istorie de la facultăţile de profil din ţară. Este vorba despre profesorul doctor Doru Radosav de la Facultatea de Istorie şi Filosofie din Cluj, director al Departamentului de Istorie Medievală, lectorul Marius Diaconescu de la Facultatea de Istorie Bucureşti şi istoricii Viorel Ciubotă şi Livia Ardelean.Aceasta din urmă va prezenta o lucrare despre rolul economic pe care Cetatea Ardudului l-a avut pentru zona Sătmarului.

    Programul cel mai încărcat va fi duminică, atunci când întreg oraşul Ardud se va transforma, şi asta datorită invitaţilor speciali din Ordinul Cavalerilor Lup. Este vorba de cei care anul trecut au organizat manifestările medievale din Cetatea Sighişoarei. De această dată ei s-au pregătit cu ateliere de sticlărie, cortul vraciului, şcoală de paji, şcoală de dans medieval şi şcoală de scutieri. Reprezentaţiile vor fi încununate de Turnirul Cavalerilor în care vor fi prezentate armele tipice pentru această perioadă, după care se vor putea urmări înfruntările directe dintre cavaleri. În aceeaşi seară, cei care vor dori să rămână în atmosfera medievală vor putea urmări o reconstituiere a felului în care erau pedepsite vrăjitoarele în perioada Inchiziţiei şi vor putea asista la Incinerea Eroului Pierdut. Acţiunile din cadrul festivalului vor culmina cu o serie de concerte de muzică medievală în interpretarea formaţiilor Carmina Renascentia, Nomen est Omen şi Ad Hoc. Ultima manifestaţie va fi un foc de Tabără Cavalerească.

    Organizatorii cred că acest festival va putea rivaliza cu cel care se va desfăşura luna viitoare la Carei şi speră să atragă tot mai mulţi turişti interesaţi de zona Ardudului şi istoria locală. Directorul Casei de Cultură Augustin Mircea din Ardud consideră că “ideea derulării unui festival medieval este binevenită deoarece dă o şansă în plus obiectivelor istorice din localitate de a intra în circuitul turistic şi poate face Ardudul la fel de cunoscut ca şi Careiul când vorbim de istoria noastră medievală.” Faptul că tot mai mulţi turişti sunt interesaţi de Cetate este confirmat şi de către muzeograful care se ocupă de conservarea şi renovarea sa, Rodica Berci. Ea a declarat că „este foarte important ca toţi să ştim că Ardudul este legat de numele unor descendenţi ai marilor familii nobiliare din perioada medievală precum Dragffy, Racozy şi Karolyi” şi că „oraşul a contribuit la dezvoltarea economiei din zonă”. Cetatea Ardud a fost construită în 1481 de viitorul voievod al Transilvaniei, Bartolomeu Drágffy, şi a fost una dintre cele mai puternice fortărețe seniorale din nordul Transilvaniei. Pe locul acestei fortărețe, nobilul Alexandru Karolyi a construit în anul 1630 un castel din care, în prezent, se păstrează unul dintre turnuri, refăcut în anul 1896, în stil neogotic.

    Silvia Spanciu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE