În Sălaj se muncește încă ”la negru”…din greu

Filed under: Actualitatea Salajeana |

negru

În urma acţiunilor de control desfăşurate de către reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj pe parcursul lunii iunie, s-au descoperit o serie de ilegalităţi, în special cazuri de muncă fără forme legale de angajare şi nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă.

În domeniul relaţiilor de muncă au fost controlaţi 109 agenţi economici. La doi dintre aceştia au fost identificate două persoane care lucrau fără forme legale de angajare, fiind sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 20.000 lei. Fapta unui alt angajator care a primit la muncă, fără forme legale de angajare, zece persoane şi un minor constituie infracţiune, drept urmare, ITM Sălaj a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria din raza teritorială a constatării faptei. Alte deficienţe constatate, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare totală de 9.000 de lei, se referă la nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară şi munca de noapte, precum şi la nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlate 59 de unităţi şi au fost aplicate amenzi, în valoare totală de 15.000 de lei, la doi dintre angajatori, deoarece nu s-a comunicat în termenul legal un eveniment urmat de deces şi nu s-au asigurat măsurile de securitate la lucrări de săpături împotriva surpării malurilor. Conform Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj, în urma verificării s-au mai semnalat nereguli, iar acestea se referă la lipsa materialelor de instruire, neasigurarea echipamentului de protecţie pentru lucrători sau neutilizarea lui, neefectuarea controlului medical periodic sau lipsa din fişa postului a unor atribuţii şi răspunderi ce revin lucrătorilor. Pentru toate aceste nereguli, angajatorii au fost sancţionaţi cu avertismente, totodată dispunându-se măsuri pentru remedierea deficienţelor.

Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *