Istoria a reînviat la Ardud

Filed under: Locale,Top News |

FOTO-1-ARDUD

Cetatea Ardudului şi împrejurimile ei au fost sâmbătă şi duminică un loc de poveste, cu tinere domniţe şi cavalerii lup care şi-au dat întâlnire în cadrul Festivalului “Ardudul Medieval”. Muzică şi dans din epoca medievală, înfruntări cavalereşti, spectacole interactive de istorie cu mituri transilvănene au încântat vizitatorii cetăţii din judeţul Satu Mare.

Bust pentru ctitorul Cetăţii
Prima ediţie a festivalului medieval organizat în Ardud a debutat sâmbătă după-masă. Trei evenimente s-au înşiruit pentru a încânta publicul interesat de cultură, istorie şi mitologie. Primul eveniment a constat în dezvelirea bustului voievodului Bartolomeu Dragfi, amplasat în curtea Cetăţii din Ardud. La dezvelirea bustului, eveniment ce a debutat la ora 17.00, au participat primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma, artistul plastic Radu Ciobanu, prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, deputatul PSD Octavian Petric, deputatul PNL Ovidiu Silaghi, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele Riedl Rudolf, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, consilieri locali din Ardud şi directori de instituţii, respectiv oameni de cultură.
Fanfara condusă de profesorul Mircea Câcu a intonat Imnul de Stat al României, dar şi cel al Uniunii Europene. Trei preoţi din localităţile aparţinătoare Ardudului sau din împrejurimi au oficiat un Te-Deum, respectiv au binecuvântat şi sfinţit bustul. După momentul dezvelirii bustului, participanţii au depus jerbe de flori în memoria celui care a fost ctitorul Cetăţii din Ardud şi descendent al marelui Dragoş Vodă. „Ardudul a avut un trecut bogat în fapte, în persoane, în personalităţi istorice. Se cuvine ca noi, cei de astăzi, să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului, să-i dăm ce i se cuvine. Azi (n.r. sâmbătă) încercăm să facem şi un act de reparaţie morală pentru una dintre marile personalităţi ale Ardudului, ale judeţului nostru şi ale Transilvaniei. O personalitate de care se leagă multe din această zonă de ţară dar care pe nedrept a fost dată uitării atâta timp”, a declarat primarul Ardudului, Ovidiu Duma.

FOTO-2-ARDUD

O lecţie de istorie

Manifestările din cadrul festivalului medieval de la Ardud au continuat sâmbătă seară cu un simpozion de istorie, organizat în ideea de a sublinia rolul unor personalităţi care au marcat, veacuri la rând, trecutul Cetăţii Ardud, dar şi al ţinuturilor Sătmarului. La eveniment au participat, alături de primarul Ovidiu Duma, care a făcut oficiile de gazdă, deputaţii Ovidiu Silaghi şi Octavian Petric, preşedintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ştef, vicepreşedintele Rudolf Riedl, prefectul Eugeniu Avram, academicianul dr. Virgil Enătescu, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, precum şi numeroşi alţi invitaţi. În Evul Mediu, Bartolomeu Dragfi, dar şi fiii acestuia, şi-au pus amprenta pe dezvoltarea ţinuturilor noastre, după cum au scos în evidenţă profesorii prezenţi la seminarul istoric de a cărui organizare s-au ocupat muzeograful Rodica Berci şi soţul ei, iubitor de istorie şi cultură, Ştefan Berci. Despre rolul familiei Dragfi au vorbit prof. dr. Marius Diaconescu de la Facultatea de Istorie din Bucureşti, dr. Livia Ardelean de la Arhivele Naţionale Cluj-Napoca, dar şi cercetătorul sătmărean dr. Viorel Ciubotă. Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a declarat în cadrul simpozionului de istorie că prin dezvelirea bustului lui Dragfi se aduce respectul cuvenit unei mari personalităţi a istoriei locale. “Bartolomeu Dragfi este un voievod mai cunoscut istoricilor decât publicului larg, care apare prea puţin în manualele de istorie poate şi datorită scurtei domnii pe care a avut-o de doar şase ani, o perioadă însă zbuciumată. Prin tot ceea ce a făcut, în perioada când a fost voievodul Transilvaniei, dar şi în întreaga sa viaţă, Bartolomeu Dragfi şi-a pus amprenta pe istoria acestor locuri. Îl omagiem pe Bartolomeu Dragfi, cel care a ridicat Cetatea Ardudului, un mare voievod al Transilvaniei”, a spus Ştef. Simpozionul a durat mai bine de două ore, iar sala a fost arhiplină. Evenimentul a fost intercalat cu momente artistice oferite de trupa Ad-Hoc din Transilvania.

FOTO-4-ARDUD

“Şerpoaica”, într-o nouă ediţie 

Manifestările din prima zi a festivalului „Ardudul Medieval” au fost închise după ora 20.00, când a avut loc şi lansarea unei noi ediţii a cărţii de ficţiune semnată de fiica oraşului Karina Vlad Mureşan. Noua ediţie revizuită şi cu adăugiri a fost prezentată publicului iubitor de cultură şi mituri. În opinia autoarei, originară din Ardud, Șerpoaica este un roman pentru adulţi. „Şerpoaica este un roman, este ficţiune istorică şi mitologică inspirată din legenda Cetăţii din Ardud. Este o poveste pentru oameni mari, în sensul că eu am aflat-o de la bunicul şi de la tatăl meu dar fiind vorba despre o poveste de dragoste, despre război şi despre moarte, erau anumite părţi din legendă care nu ni se spuneau. Şi atunci am încercat să reconstruiesc acea parte care nu ni se spunea şi care are o importanţă vitală din perspectiva frumuseţii ei. Am considerat că are rost să scriu această carte pentru ca legenda să fie cunoscută şi de către generaţiile viitoare”, a declarat autoarea, care mai are la activ şi o carte cu poveşti pentru copii.

FOTO-3-ARDUD

Paradă medievală şi scenetă personalizată 

Festivalul a continuat duminică cu parada medievală, atunci când oficialităţi, domniţe sau cavaleri au defilat de la Biserica Catolică de pe deal şi până la Cetate, în admiraţia locuitorilor ieşiţi la drumul principal. Apoi, lângă scenă a avut loc deschiderea oficială din care nu au lipsit momentele create de fondatorul Ordinului Cavalerilor Lup şi director al Teatrului Scena din Târgu-Mureş, actorul şi regizorul Liviu Pancu. Unul dintre momente a fost depunerea jurământului, inclusiv de către oficialii prezenţi, printre care prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, deputatul PSD Octavian Petric. La eveniment au participat şi consilieri judeţeni, directori de instituţii deconcentrate şi chiar invitaţi din Ungaria, respectiv din alte judeţe ale ţării noastre.
După deschiderea oficială a urmat un program variat cu diferite demonstraţii şi activităţi menite să creeze spaţiul de demult. Prima scenetă personalizată pusă în scenă imediat după parada medievală a fost “Drumul Fecioarelor-Poveştii Prinţesei Vilma”, aplaudată de sutele de persoane prezente în jurul orei 14.00 în curtea Cetăţii. Apoi, în Tabăra Cavalerilor Lup au mai fost puse în scenă şi alte spectacole interactive prin care s-au prezentat diferite mituri din Transilvania, dar s-au organizat şi ateliere pentru cavaleri, scutieri, de muzică şi dans. Seara a avut loc şi un spectacol cu foc şi ardere de vrăjitoare, un foc de tabără şi lansări de lampioane la miez de noapte. Între timp, pe scenă au concertat formaţiile Carmina Renascentia, Nomen Est Omen şi Ad-Hoc. Organizarea Festivalului Medieval aparţine Primăriei şi Consiliului Local al oraşului Ardud, respectiv Casei de Cultură “ Dr. Augustin Mircea” din Ardud.

Lorena Georgi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *