Laptele românesc, la fel de curat ca şi cel european

Filed under: Locale |

Direcţia Sanitar-Veterinară Satu Mare a început recent campania de informare a publicului despre noile prevederi ce vor fi aplicate începând cu anul 2014 în ceea ce priveşte calitatea laptelui de consum. Noua legislaţie va afecta cel mai probabil micii producători şi nu furnizorii unităţilor de procesare.
Campania “Cum se poate obţine lapte conform cu cerinţele Uniunii Europene – Recomandări pentru un lapte igienic “ a fost demarată de DSVSA, pentru a-i informa pe producători că începând cu anul viitor laptele comercializat în România va trebui să respecte toate normele ce se aplică la nivel comunitar. Directorul instituţiei, Corneliu Ceică, a declarat că la nivelul judeţului nostru nu sunt probleme la unităţile de procesare deoarece acestea deja şi-au ales furnizori care pot să livreze lapte conform. În schimb, cei mai afectaţi de noile măsuri vor fi micii producători casnici, cu puţine efective de animale şi care practică o economie de subzistenţă. “Spre deosebire de marii producători, aceştia nu îşi vor permite aparaturile necesare pentru a păstra condiţiile de igienă care se vor impune. În concluzie am putea asista la o scădere a numărului de comercianţi de lapte din pieţe. Măsura ar putea la fel de bine să constituie un imbold pentru ca micii producători să se asocieze în vederea cumpărării utilajelor necesare şi a creşterii producţiei”, a mai declarat directorul DSVSA.
Cei mai câştigaţi rămân consumatorii, care de acuma vor avea acces la un lapte mai curat, atât la unităţile de procesare cât şi la comercianţii din pieţe. DSVSA va realiza controale în acest sens pentru a se asigura de respectarea normelor în vigoare.

Silvia Spanciu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *