Lupte Aproape de medalie la Campionatele Naţionale de seniori de la Bucureşti

Filed under: Sport |

lupte

Sâmbătă şi duminică la Bucureşti au avut loc Campionatele Naţionale de lupte greco-romane la seniori. De la CS Satu Mare-Cetate Ardud au participat trei sportivi, supervizaţi de antrenorul Tudor Barbul. Claudiu Blaga (60 kg), Darian Moldovan (74 kg) şi Dacian Barbul (96 kg) au intrat pe saltea, cu gândul să obţină o medalie.
Din păcate tragerea la sorţi a fost una cu ghinion pentru delegaţia sătmăreană, sportivii întâlnind cei mai dificili adversari în prima fază.
Cel mai aproape de medalie a fost Dacian Barbul, care a pierdut în semifinale în faţa lui Robert Papp (Dinamo Bucureşti), cu 2-3. Apoi pentru locurile 3-5 a fost învins de Constantin Huţubac din Suceava, încheind competiţia pe locul 5. Tot pe 5 a terminat şi Darian Moldovan, care i-a întâlnit pe componenţii lotului naţional, fiindu-i greu să-i învingă.
În zilele următoare, sportivii Cristian Sabo, Dacian Barbul şi Lenard Berei se vor alătura centrului olimpic, care se află în pregătire la Izvorani. Luptătorii şi antrenorul doresc să mulţumească celor care i-au sprijinit în vederea participării la acest campionat, unor sponsori, lui Nicu Avorniciţei şi lui Nicu Bud, respectiv Primăriei Ardud.
D. Chiorean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *