Marian Valer, un şantajist de carieră

Filed under: Anchete&Reportaje |

valer03

Marian Valer nu este altceva decât un arivist ordinar, care s-ar deda la orice fel de acţiuni pentru a se vedea în tot felul de funcţii de demnitate publică. Este demn de menţionat un episod din anul de graţie 1996, atunci când Marian Valer, la acea dată redactor-şef adjunct la Gazeta de Nord-Vest, i-a terfelit pur şi simplu pe liderii politici ai vremii pentru a obţine funcţia de prefect al judeţului Satu Mare. Senatorul nimănui nici nu putea să viseze la această funcţie dacă nu era sprijinit de către fostul preşedinte al Partidului Democrat, Sorin Cristea, nimeni altul decât tovarăşul său de infracţiuni. Norocul a făcut ca liderii politici să nu se lase şantajaţi, prefectul fiind ales din rândurile UDMR, respectiv Rudolf Riedl. Doar că a urmat un veritabil taifun de calomnii la adresa opozanţilor fostului procuror comunist, articole belicoase semnate chiar de către Marian Valer.

Susţinut doar de Sorin Cristea
Fostul procuror comunist, vopsit în jurnalist, Marian Valer s-a visat nici mai mult nici mai puţin decât prefectul judeţului Satu Mare în anul 1996, după victoria din alegeri a Convenţiei Democratice din România (CDR). Susţinut şi promovat doar de liderul Partidului Democrat de la acea vreme, adică Sorin Cristea, formaţiune politică ce făcea parte din CDR, Marian Valer s-a văzut deja un vajnic ocupant al funcţiei de prefect. Cel mai probabil pentru a-şi continua activitatea infracţională şi pentru a elimina persoanele incomode. Doar că membrii CDR au evitat să promoveze un şantajist într-o asemenea funcţie, preferând o soluţie de compromis, respectiv un lider al UDMR: Rudolf Riedl.
Cât despre legătura trainică şi tragică pentru sătmăreni cu Sorin Cristea merită spus că numitul Marian Valer a făcut între anii 1993-1994 pe juristul societăţii Leda SA, deţinută de omul de afaceri Cristea Sorin, când l-a ajutat, din aceeaşi postură de jurist al societăţii, să obţină credite bancare cu acte false, dând împreună un tun de 5,14 milioane de dolari. În ultimii doi ani, senatorul independent Marian Valer s-a implicat personal în acţiunile lichidatorului desemnat de instanţă, folosindu-şi influenţa de senator pentru a-l avantaja pe fostul său şef şi asociat Cristea Sorin. Pe baza informaţiilor cuprinse într-un articol comandat de senatorul Marian acum doi ani în paginile Gazetei de Nord-Vest, pe numele lichidatorului a fost întocmit un dosar penal pentru modul în care a gestionat o parte din bunurile societăţii falimentate. Instrumentarea dosarului a fost urmărită îndeaproape de senatorul Marian Valer.
Acelaşi senator independent a pus presiune asupra judecătorului care superviza lichidarea societăţii Leda SA, obţinând astfel repartizarea dosarului de lichidare unui alt practician în insolvenţă. Acum, senatorul Marian Valer încearcă să o scoată basma curată pe soţia fostului său şef şi asociat dintr-un dosar penal de fals şi uz de fals legat de lichidarea aceleiaşi societăţi Leda, pe care Poliţia şi Procuratura refuză deocamdată să-l mătrăşească. Semn al legăturii strânse cu iz penal dintre cele două personaje.

valer02

Tunurile pe UDMR
În intervalul decembrie 1996 – ianuarie 1997, senatorul nimănui Marian Valer a pus tunurile pe toţi liderii Convenţiei Democratice din România, de la Anamaria Biriş, redenumită Anamaria Pauker de către calomniatorul de serviciu Marian Valer, fostul deputat Liviu Dragoş, fostul senator George Achim, până la Ştefan Szabo sau Rudolf Riedl. Suntem siguri că unul dintre cele mai negre zile pentru senatorul nimănui a fost 30 decembrie 1996, atunci când Gazeta de Nord-Vest titra pe prima pagină: “Astăzi va fi instalat noul prefect de Satu Mare: Rudolf Riedl”. Marian Valer nu s-a putut abţine şi a postat în finalul ştirii: “În ce-l priveşte pe domnul prefect Rudolf, sperăm că nu le va arăta sătmărenilor doar ceea ce le arăta colegelor de liceu în recreaţii”. Tipic pentru un şantajist aflat în plin fuleu.
În delirul său naţionalist, Marian Valer a apelat şi la ororile trecutului, semnând un material în 16 decembrie 1996 în care incita la ură interetnică. Astfel, în materialul “Argumente pentru un prefect non – UDMR la Satu Mare”, Marian Valer a imortalizat următoarele: “Populaţia de naţionalitate română păstrează atitudini resentimentare faţă de un trecut istoric relativ apropiat şi de tristă amintire, ce sunt resuscitate de pretenţiile de autonomie pe criterii etnice lansate de liderii radicali ai UDMR. Ca argument psiho-istoric se cuvine consemnată şi reticenţa românilor faţă de faptul că inclusiv în perioada dictaturii comuniste judeţul Satu Mare a avut prim secretari de naţionalitate maghiară”, a scris la acea dată ultranaţionalistul Marian Valer. Pe cale de consecinţă, şantajistul Marian Valer se folosea de argumentul naţionalist pentru a-şi justifica pretenţiile la fotoliul de prefect. Orice pentru putere, ar spune actualul senator al nimănui.

valer01

Hoţul strigă hoţii
Tot în anul de graţie 1996, Marian Valer vedea peste tot şantaje, cu toate că tocmai el era cel care se deda la astfel de fapte de natură penală. Aşa se face că în data de 3 decembrie a semnat un material sub titlul “În scopuri politice şi din motive de şantaj ori de naivitate, unii lideri locali ai CDR fac troc cu UDMR cu funcţia de prefect al judeţului Satu Mare”. În materialul respectiv şi în culmea vanităţii, Marian Valer chiar recunoştea că numele său era pronunţat pentru funcţia de prefect. Culmea ironiei, recunoştea chiar şi că Partidul Democrat, condus de amicul său Cristea Sorin, îl susţinea necondiţionat. În acelaşi număr, pe frontispiciul Gazetei de Nord-Vest a fost postat următorul titlu: “De la Ana, Luca şi cu Dej, bagă spaima în burgheji, am ajuns la Ana, Korcsi şi Georgică, bagă în sătmăreni frică!”. Textul era un mesaj clar de avertisment pentru liderii politici ai vremii care se opuneau numirii sale în funcţia de reprezentant al guvernului în teritoriu.

Atacuri suburbane
Pregătindu-şi din plin terenul pentru cursa spre fotoliul de prefect, Marian Valer a purces la atacuri ordinare, profund calomniatoare şi insultătoare. Şantajistul de serviciu a făcut-o praf şi pulbere pe Anamaria Biriş – care ocupa la acea dată funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat (PNŢCD). Nu i-a scăpat nici fostul senator George Achim, care a fost îndemnat nici mai mult nici mai puţin decât să o “completeze” pe Anamaria Biriş, redenumită Anamaria Pauker, senator considerat “mai lătăreţ la stat şi mare la sfat”. Stimaţi sătmăreni, cam acesta este senatorul nimănui Marian Valer, care toată viaţa lui a înţeles să se promoveze prin şantaje, nicidecum prin muncă cinstită. Sub coordonarea sa, Gazeta de Nord-Vest a fost transformată într-o publicaţie şantajistă, menită a-i satisface toate poftele bolnave ale acestui personaj. Ajuns senator al României, Marian Valer şi-a dat măsura priceperii sale. Şi-a dat arama bolnavă şi şantajistă pe faţă, singura lui salvare fiind acelaşi personaj: Cristea Sorin! Până când va mai susţine un astfel de personaj şantajist (Marian Valer), al cărui singur scop este sa parvină.

Alex Ohaha

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *