Ministrul Lucia Varga taie în carne vie la Satu Mare

Filed under: Locale,Top News |

lucia

Prezent ieri în judeţul Satu Mare, în zona localităţii Dobra, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, s-a declarat foarte nemulţumit de lucrările de consolidare a digului râului Crasna. Din acest motiv, Lucia Varga a dispus rezilierea contractului cu firma constructoare şi l-a concediat pe dirigintele de şantier. Totodată, i-a solicitat directorului adjunct al Administraţiei Naţionale a Apelor Române să fie demarată o anchetă pentru a-i găsi pe vinovaţi şi a decis oprirea oricăror plăţi.

Lucia Varga, care a fost însoţită în vizita sa la Satu Mare de directorul adjunct al Administraţiei Naţionale a Apelor Române, Ioan Oprean, şi de directorul Administraţiei Bazinelor de Apă “Someş-Tisa” Cluj, Dorel Canta, a fost întâmpinată în apropierea localităţii Dobra de prefectul Eugeniu Avram, subprefectul Cristian Sasu, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele Rudolf Riedl, primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, de conducerile Serviciului de Gospodărire a Apelor Satu Mare şi a Direcţiei Silvice, reprezentanţi ai PNL şi alţii.
Încă de la începutul întâlnirii, ministrul Lucia Varga a precizat că a venit în judeţul Satu Mare pentru a vedea la faţa locului cum au fost realizate lucrările de consolidare a digurilor râului Crasna, afirmând că are indicii că acestea sunt de slabă calitate. De asemenea, şi-a arătat nemulţumirea despre faptul că la această întâlnire nu a fost prezent niciun reprezent al firmei constructoare decât dirigintele de şantier, Augustin Moldovan. După o serie de discuţii mai aprinse între ministru şi dirigintele de şantier, Lucia Varga a cerut să se deplaseze la faţa locului pentru a vedea cum au fost efectuate aceste lucrări. Odată ajunsă aici, Lucia Varga a declarat că lucrările sunt de foarte proastă calitate şi l-a întrebat pe dirigintele de şantier de ce nu a dispus oprirea lucrărilor în momentul în care a observat că nu sunt respectaţi parametrii contractuali. Încercările de a se scuza ale dirigintelui de şantier au enervat-o şi mai tare pe ministrul Lucia Varga care a solicitat directorului adjunct al Administraţiei Naţionale a Apelor Române, Ioan Oprean, să rezilieze contractul cu firma constructoare şi cu dirigintele de şantier. De asemenea, a mai dispus să nu se mai facă nicio plată către firma constructoare şi demararea unei anchete pentru găsirea celor vinovaţi de calitatea proastă a lucrărilor şi tragerea lor la răspundere.
Ulterior, a fost vizitată o altă lucrare mai în amonte, de data asta bine executată. Cu această ocazie ministrul Lucia Varga a purtat o discuţie cu autorităţile judeţene. Astfel, ministrului delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură i s-a solicitat ajutorul pentru reabilitarea drumului spre Oţeloaia, a drumului de acces spre groapa ecologică precum şi pentru realizarea altor obiective. De asemenea, la solicitarea preşedintelui Adrian Ştef şi a primarului oraşului Negreşti Oaş, a fost solicitat şi un sprijin financiar pentru realizarea pârtiei de schi de la Luna Şes. Ministrul Lucia Varga a promis sprijin pentru realizarea investiţiilor propuse, încercând să găsească posibilităţi de finanţare.

Florin Dura

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *