O femeie a scăpat cu viaţă după ce s-a aruncat de la etajul IV

Filed under: Locale |

sansa

Singurătatea a fost o povară prea mare pentru Emilia Grozavu. Rămasă de mai bine de un an fără soţ, care a trecut în eternitate, şi cu o fată plecată la studii, femeia a încercat să îşi urmeze soţul spre ceruri. Dar drumul trebuia să treacă prin asfaltul din faţa blocului. Doar şansa a făcut să cadă peste copertina unui bar situat la parterul unui bloc din cartierul Carpaţi I, fapt care i-a salvat viaţa. Deşi s-a ales cu răni grave, femeia a supravieţuit impactului. Deşi a fost stabilizată, starea sa de sănătate se află, totuşi, în cumpănă din cauza unor hemoragii interne.

Emilia Grozavu, în vârstă de 60 de ani, a fost cineva la viaţa ei, ocupând chiar şi postul de director la Tricotex. Dar bătrâneţea nu i-a rezervat o soartă la fel de bună. Soţul său a murit în urmă cu mai bine de un an, în timp ce singura sa fiică se află la studii. Cel mai probabil din cauza singurătăţii, vecinii spun că ar fi căzut în patima alcoolului. Fie zi fie noapte, femeia era văzută într-o vădită stare de ebrietate. Mai căuta alinare prin vecini, dar prea puţini au fost dispuşi să îşi rupă câteva minute din timpul lor. Aşa se face că ieri, în jurul orei 12.00, femeia a deschis geamul apartamentului său, situat la etajul IV, şi a plonjat spre nefiinţă. Din câte se pare, Dumnezeu a decis să o mai ţină în viaţă, căzând pe copertina unui bar situat la parterul blocului.
Angajaţii localului au chemat ambulanţierii şi poliţiştii, care, la rândul lor, au fost nevoiţi să solicite sprijinul unui echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a putea coborî victima. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean, Constantin Demian, femeia s-a ales cu politraumatisme. Mai exact, a suferit fracturi la nivelul femurului, coastelor şi umărului, dar şi un puternic traumatism cranian. Conform aceloraşi surse, s-ar fi înregistrat şi o hemoragie internă, starea de sănătate fiind gravă la închiderea ediţiei.
Vecinii femeii spun că obişnuia să consume frecvent băuturi alcoolice, dar că nu avea conflicte cu nimeni. “Am văzut-o de mai multe ori în stare de ebrietate. Nu conta că e zi sau că e noapte. Cu toate astea, nu pot să spun că era o fire conflictuală. Chiar dimpotrivă. Nu avea treabă cu nimeni. Săraca era cam singură. Soţul său a murit acum un an, iar fiica sa este plecată la facultate. Mă miră oarecum gestul său, pentru că până acum nu a lăsat să se înţeleagă că ar putea recurge la un astfel de gest”, spun vecinii femeii.

Ciprian Bâtea

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *