O nouă ediție a Festivalului ”La Fântâna Dorului” la Șimleu Silvaniei

Filed under: Actualitatea Salajeana |

În perioada 12-14 iulie, în orașul Şimleu Silvaniei are loc cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional pentru Românii de Pretutindeni ”La Fântâna Dorului”. Manifestarea, o iniţiativă a artistului Gavril Neaga, directorul Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei şi directorul festivalului, a devenit una de renume pentru că reuneşte românii de pretutindeni. La ediţia din acest an vor urca pe scenă ansambluri, tarafuri, grupuri vocale, trupe de dans, interpreţi de folclor românesc din România, dar şi din Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Kazahstan, state în care există comunităţi româneşti puternice. Festivalul ”La Fântâna Dorului” va demara vineri, 12 iulie, cu o paradă a formaţiilor participante, acestea urmând să traverseze oraşul de la Clubul Copiilor, prin centru, până la Podul Nou.

Festivalul se va întinde pe durata a trei zile, spectacolul folcloric urmând să fie combinat cu vizite în zonele etnografice ale Sălajului.. Acţiunea este organizată de către Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Asociaţia Culturală ”La Fântâna Dorului”, Clubul Copiilor Şimleu Silvaniei, Primăria Şimleu Silvaniei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj şi Centrul pentru Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj.

Inclus, în luna martie a acestui an, pe lista proiectelor declarate eligibile în cadrul ”Concursului de proiecte culturale ICR 2013”, Festivalul ”La Fântâna Dorului” a fost eliminat, după puţin timp, de la finanţare. Măsura a venit ca urmare a contestaţiilor depuse de către responsabilii unor proiecte declarate, într-o primă fază, neeligibile, dar aprobate ulterior. Prin proiectul depus la Institutul Cultural Român, organizatorii au solicitat suma de 40.000 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *