O speranţă

Filed under: Editorial |

Anunţarea candidaturii fostului mare fotbalist Gică Popescu la şefia FRF, la alegerile care se vor desfăşura la anul, a stârnit în rândul multor iubitori ai acestui sport – oarecum previzibil, de altfel – un sentiment de bucurie, satisfacţie, speranţă, cum vreţi a-i spune. Cu atât mai mult cu cât cel căruia i se mai spunea Baciul pe vremea când naţionala atingea cele mai mari performanţe din istoria fotbalului nostru a anunţat şi o organigramă de elită pentru federaţie, în cazul în care ar ajunge preşedinte. Ar fi o echipă formată, pe lângă Popescu, din Gheorghe Hagi, Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea şi Cristi Chivu, jucătorul lui Inter urmând să li se alăture după ce, cum se spune în termeni fotbalistici, îşi agaţă ghetele în cui.

Înainte de a cântări şansele lui Gică Popescu de a ajunge în fruntea federaţiei, e de salutat faptul că nişte nume de referinţă ale generaţiei de aur au decis să se implice în fotbalul românesc şi la nivelul conducerii lui, nu doar străduindu-se fiecare în parte, pe la cluburi ori şcoli de fotbal. Fără îndoială, cârcotaşii vor spune degrabă ba că nici Popescu n-ar fi imaculat, fiindcă va fi rejudecat în Dosarul Transferurilor, ba că Hagi, Dumitrescu, Stelea sau Chivu nu au experienţă şi ar putea da rateuri în astfel de posturi.

Optimiştii vor spune însă că aceşti oameni chiar vor încerca să ajute un sport pe care l-a prins de mulţi ani mucegaiul. Despre Hagi, de pildă, poţi spune orice, însă nicidecum că ar fi vreun ipocrit care ar încerca să-şi bată joc de fotbal pentru cine ştie ce funcţii. E un nume prea mare şi un om prea decent ca să aibă nevoie de insigne administrative pentru a-şi spori notorietatea. Iar cei care strâmbă din nas s-ar putea gândi doar la imaginile cu Hagi ţinând mâna la inimă în timp ce cânta imnul.

Revenind la şansele lui Gică Popescu de a ajunge în fruntea federaţiei, acestea sunt sporite şi datorită foştilor lui colegi de marcă pe care i-a convins să-i fie alături, dar şi graţie faptului că Mircea Sandu pare decis – cel puţin declarativ – să nu mai candideze. În plus, o primă mişcare isteaţă a echipei Popescu a fost anunţul elegant că Sandu ar fi păstrat în federaţie fie şi într-o funcţie onorifică, întrucât e nevoie de experienţa lui. E o curtoazie de înţeles, fiindcă unei revoluţii cu oase rupte îi este de preferat oricând una de catifea. Iar românii s-au săturat ca de prune acre de războaiele interminabile dintr-un fotbal tot mai şchiop.

Una peste alta, varianta Popescu, Hagi, Dumitrescu, Stelea, Chivu ar putea însemna un nou început. Ei trebuie preţuiţi pentru ce au făcut în fotbal şi încurajaţi pentru ce şi-au propus să facă în continuare, pentru proiectele lor. A venit timpul să mai şi construim în fotbal, nu doar să ne plângem că ne-am dus de râpă.

Tiberiu Sabo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *