PDL Satu Mare protestează împotriva majorării taxelor judiciare de timbru

Filed under: Locale |

PDL-SM

Majorarea cu circa 20% a taxelor judiciare de timbru îngrădeşte dreptul cetăţenilor la o justiţie liberă, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret a PDL Satu Mare, Adrian Cozma. Majorarea taxelor a fost realizată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.80/2013, în loc să fie adoptată prin lege. Liderul tinerilor democrat-liberali sătmăreni a declarat că va transmite o scrisoare Biroului Permanent Naţional al PDL, prin care va solicita sesizarea liderului grupului parlamentar al partidului despre această încălcare a Constituţiei. Adrian Cozma a dat apoi câteva exemple în privinţa majorărilor operate. Astfel, a fost introdusă o taxă de timbru pentru plângerile contravenţionale, care nu a existat până acum, în valoare de 20 de lei. Taxa pentru cererile de divorţ a fost majorată de la 39 lei la 200 lei, iar taxa de timbru pentru anularea unui act administrativ a crescut de la 43 lei la 50 lei.

În continuare, preşedintele Adrian Cozma a solicitat Serviciului pentru Siguranţa Traficului din municipiul Satu Mare să nu mai amendeze automat proprietarii maşinilor care staţionează în locuri interzise sau fără tichet de parcare. Angajaţii acestui serviciu ar trebui să întrebe proprietarii cine sunt utilizatorii maşinilor, astfel încât amenzile să nu mai poată fi anulate atât de uşor în instanţă pe motiv că la volanul autoturismului nu s-a aflat proprietarul, ci un alt utilizator, a arătat Cozma.

Szasz Lorand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *