Poarta romană, simbolul Zilelor Romane de la Zalău, a fost reabilitată

Filed under: Actualitatea Salajeana |

Poarta romană amplasată de edili la intrarea în Parcul Pădure Brădet a fost reabilitată, zilele trecute, de către angajații Direcției de Administrare a Domeniului Public (DGADP), a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău, Manuela Ghiuruțan. Personalul firmei responsabile cu întreținerea domeniului public în municipiu a recondiționat poarta romană înlocuind componentele deteriorate din metal și lemn. Poarta romană a fost construită în 2005 și, alături de taberna asamblată în zona centrală a Zalăului, au reprezentat principalele elemente de decor din perioada primei ediții a Festivalului Roman. La fiecare ediție a Festivalului Roman, poarta romană a fost adusă de la intrarea în Parcul Pădure Brădet și asamblată pe bulevardul Mihai Viteazul, în zona Ceasului din fața Casei de Cultură a Sindicatelor, după care a fost reasamblată la intrarea în parc. Începând cu anul 2007, poarta romană a asigurat accesul cetățenilor în parcul din Brădet. Conform reprezentanților Primăriei Zalău, în acest an ediția a IX-a a Festivalului Roman Zalău-Porolissum se va desfășura în perioada 6-8 septembrie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *