Prefectul cere o mai bună colaborare între instituţii

Filed under: Locale |

colpref
În cadrul şedinţei de ieri a Colegiului Prefectural, prefectul Eugeniu Avram a cerut şefilor de instituţii deconcentrate să colaboreze mai bine şi să aibă o comunicare mai bună pentru a putea fi implementate politicile publice. În schimb, prefectul a lăudat Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) pentru modul în care a organizat examenele naţionale.

Rezultate mai bune
În prima parte a şedinţei, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, Mariana Roman, a făcut o scurtă prezentare a rezultatelor obţinute de elevii sătmăreni la Evaluarea Naţională şi la examenele de Bacalaureat. Cu această ocazie, a precizat că rezultatele din acest an sunt mai bune decât cele obţinute în anii precedenţi atât la Evaluarea Naţională (peste 76,6%), cât şi la Bacalaureat (58,36%). De asemenea, anul acesta la Bacalaureat au fost înregistrate şase note de 10 comparativ cu una singură anul trecut. Inspectorul şcolar general a precizat că aceste rezultate au fost mai bune şi datorită faptului că elevii au fost mai bine pregătiţi precum şi faptului că în prealabil au avut loc două sesiuni de simulări. “În urma acestor examene am putut trage nişte concluzii şi vom lua un set de măsuri pentru îmbunătăţirea acestor performanţe”, a mai spus Mariana Roman, mulţumind totodată instituţiilor colaboratoare care şi-au adus aportul la organizarea acestor examene.
Prefectul Eugeniu Avram a ţinut să felicite Inspectoratul Şcolar Judeţean atât pentru felul în care au fost organizate examenele, susţinând că nu are cunoştinţă să se fi întâmplat ceva negativ pe durata acestora, cât şi pentru rezultatele obţinute de elevii sătmăreni.

Protocoale doar pe hârtie
În cea de a doua parte a şedinţei, şeful de serviciu din cadrul Prefecturii, Ramona Antonescu, a făcut o analiză privind protocoalele de colaborare încheiate între serviciile publice deconcentrate. În total, au fost înregistrate 34 de protocoale, însă foarte multe dintre acestea nu au avut activitate în primul trimestru din acest an. Cele mai multe protocoale de colaborare active le-a avut, conform celor prezentate, Inspectoratul Şcolar.
Prefectul Eugeniu Avram s-a arătat nemulţumit de modul de colaborare dintre instituţii şi a solicitat directorilor acestora să aibă o mai bună comunicare. “Este nevoie să colaborăm mai bine împreună pentru implementarea politicilor publice. Vă solicit să vă implicaţi cât mai mult în aplicarea acestor protocoale de colaborare. Dacă sunt probleme de dialog inter-instituţional vă puteţi adresa Prefecturii în vederea găsirii soluţiilor”, a spus Eugeniu Avram. Prefectul a mai adăugat că în viitor se are în vedere organizarea unor şedinţe la care să participe instituţiile subordonate aceloraşi ministere.
La final, prefectul Avram a declarat că se aştepta la “un bombardament de întrebări” cu privire la reorganizarea instituţiilor, dar cum nu s-a întâmplat acest lucru a conchis că foarte probabil directorii de instituţii nu au probleme în acest sens.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *