Prefectul Eugeniu Avram susţine interesele agricultorilor sătmăreni

Filed under: Locale |

prefect

Prefectul Eugeniu Avram a susţinut, prin propunerile sale, interesele agricultorilor din judeţul Satu Mare, în cadrul conferinţei regionale a proiectului “Strategii pentru valorificarea potenţialului agroalimentar al României“ pentru dezvoltarea agriculturii pe termen mediu şi lung 2020-2030, desfăşurată ieri la Cluj Napoca. La conferinţă a fost prezent şi secretarul de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Achim Irimescu.

Propuneri concrete
În prima parte a întâlnirii, Achim Irimescu a făcut o trecere în revistă a situaţiei actuale în domeniul agriculturii, referindu-se totodată la politica agricolă comună a Uniunii Europene, România având alocată pentru perioada 2014-2020 suma de 17 miliarde de euro, ceea ce denotă o creştere substanţială a fondurilor alocate comparativ cu perioada 2007-2013.
Prefectul Eugeniu Avram a avut o intervenţie legată de strategia pentru dezvoltarea agriculturii pe termen mediu şi lung, punctând câteva aspecte importante, printre care şi propunerea de a fi create sisteme integrate de gestionare a apei prin subvenţionarea sistemului de desecare în agricultură, la care ministrul secretar de stat a precizat faptul că va avea în vedere acest aspect în strategia de dezvoltare a sectorului agroalimentar. De asemenea, prefectul Avram a mai propus luarea în considerare a subvenţionării amendării solurilor deoarece, în judeţul Satu Mare, una dintre problemele grave cu care se confruntă agricultorii o reprezintă creşterea accelerată şi alarmantă a suprafeţelor cu aciditate ridicată. Ca răspuns, reprezentantul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a menţionat faptul că se intenţionează dezvoltarea unui mecanism de finanţare prin intermediul fondului de mediu.
Referindu-se la importanţa majoră pe care o au firmele de consultanţă în procesul de implementare a proiectelor finanţate din fonduri europene, prefectul a propus şi acreditarea acestor firme în regim de urgenţă. Şi la acest aspect semnalat de către prefectul Eugeniu Avram, ministrul secretar de stat a răspuns că acreditarea se va face în cel mai scurt timp posibil pentru a elimina firmele de consultanţă care nu îşi îndeplinesc clauzele contractuale.

Subvenţiile agricole, uniformizate
În cadrul întâlnirii a mai fost dezbătută şi Reforma politicii agricole comune (PAC) care reprezintă o schimbare fundamentală şi prin care se doreşte să se ţină cont de diversitatea agricultorilor din 27 de state europene, cu interese comune, dar şi cu istorii şi nevoi diferite. Astfel, noua politică agricolă comună îşi propune să reducă diferenţele dintre subvenţiile primite de agricultorii din diferitele state membre ale Uniunii Europene, un sprijin pentru o agricultură „verde“ şi pentru agricultura ecologică. În cadrul reformei se doreşte sprijinirea tinerilor fermieri, precum şi sprijinirea micilor fermieri. Statisticile arată că în prezent, peste 50% dintre agricultori au vârsta peste 60 de ani, prin noua reformă dorindu-se întinerirea acestora.
De asemenea, noul program de dezvoltare rurală prevede posibilitatea ca statele membre să elaboreze programe sub-tematice care să răspundă nevoilor specifice de restructurare şi modernizare a unor sectoare sau regiuni, precum şi introducerea unor măsuri pentru servicii de formare şi consultanţă agricolă. Elementele cheie ale reformei politicii agricole comune vor fi inovarea şi cercetarea, în cadrul programului de dezvoltare rurală dorindu-se continuarea susţinerii măsurilor pentru restructurarea şi modernizarea exploataţiilor agricole.
Nu în ultimul rând sunt prevăzute întărirea poziţiei agricultorilor în cadrul lanţului alimentar, sprijinirea zonelor rurale şi a sectoarelor agricole aflate în dificultate, precum şi modernizarea spaţiului rural românesc prin investiţii pentru dezvoltarea economiei rurale.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *