“President”- un tărâm al poveştilor moderne

Filed under: Locale |

president

Am prezentat într-unul din articolele trecute câteva experienţe şi trăiri inedite pe care le-am trăit pe tărâmuri bihorene, la Complexul Turistic “President”, din staţiunea Băile Felix. Specificam atunci că filozofia turistică descoperită în acel loc mi-a format imaginea de loc de agrement comparabil cu marile staţiuni europene şi simt nevoia ca prin acest material să justific şi să completez cele afirmate atunci.

 Restaurant cu bufet suedez, în premieră pe Ardeal

Am revenit în această vară la „President”, fiind întâmpinat de gazde cu aceeaşi amabilitate specifică şi m-am oprit în primă fază în restaurantul hotelului spre a servi masa, fiind preluaţi la „prima vista” cu un zâmbet amazonian şi cu tradiţionalul „Bine aţi venit” de doamna Rodica, şefa de local, care ne-a  introdus în sala unde servirea celor trei mese se face pe bază de bufet suedez. Astfel, în premieră pentru zona Ardealului şi comparabil cu marile hoteluri din Grecia, Turcia şi Cipru, dar şi din Europa de Vest, clienţii hotelului pot servi mesele de prânz şi cină la un preţ modic, având posibilitatea să se delecteze cu toate felurile de mâncare expuse. Ce mai, „boierie mon chere”, cum ar spune marele Caragiale.

Având burţile pline, ne deplasăm în Aqua Parc-ul din incintă, unde cele mai noi bazine exterioare, semiolimpic, cu topogane, dar şi bila generatoare de valuri, deţin „capul de afiş”. Ne strecurăm printre cei peste o mie de vizitatori, fiind pătrunşi de senzaţia bucuriei şi exuberanţei care pluteşte în aer, relaxarea celor doritori de hidromasaj din bazinele – jacuzzi din interior îmbiindu-ne şi pe noi la odihnă.

D’ale peştelui ce cade în cârligul fericit

Revenind în zona hotelului, intrăm în apa termală a celor două piscine, interioară şi exterioară… „oaze” de odihnă pentru doritorii de linişte, atmosfera introducându-ne parcă în imaginea unui loc de recreere a „lumii bune” din perioada interbelică. Ieşind din romantismul vremurilor, ne atrage atenţia fericirea zgomotoasă a câtorva clienţi în „ale peştelui” care au ceva treabă în a scoate din cârlig câteva bucăţi măricele de biban, dar şi avântul câtorva tineri care „încing” un fotbal pe stadionul amenajat în faţa hotelului sau pe terenul de „volei-beach” din  apropiere.

Ca să fie meniul şi mai complet, aflăm că putem închiria biciclete pentru o zi de plimbare prin staţiune, prin pădurea Felixului, sau împrejurimi, sau ne putem delecta cu un grătar şi un pahar de vorbă şi la „Taverna Boierului”, loc de poveşti şi de voie bună, toate acestea fiind completate cu diferite programe muzicale de diferite facturi.

Spectacole estivale de calitate

Aflându-ne la capitolul „Surpriza sezonului”, directorii complexului ne invită pe data de 1 – 4 august a.c. la Festivalul Berii „President”, unde ne vom bucura de prezenţa unor invitaţi de marcă ai muzicii populare, ca Ansamblurile Bihorul, Crişana şi Ioan Dordoi din Bistriţa Năsăud, dar şi Ghiţă Muntean, Aurel Tămaş, Cornelia şi Lupu Rednic. Urmează ca în 7 septembrie, ziarul nostru şi Nord Vest TV Satu Mare şi Zalău să vă invite la un alt „regal” de muzică uşoară, populară şi dans sportiv, unde vor evolua Maria Tripon împreună cu fiii ei Ionuţ Tripon şi Cristi Enache, surorile Ştefania şi Hermina Hotca, Andrei Popa – Petroşani ( Mini Mister World 2007 ), Alexandra şi Alex Teofil Chira din Sălaj, dar şi dansatorii Erik şi Ingrid Vonhaz de la „Dance Club 92”, Anamaria Dan şi Dragoş Hepcal de la „Royal Club”, toţi din Satu Mare.

Mă grăbesc să-mi fac bagajele pentru aceste evenimente, fiind sigur că întâlnirile de la „President” din această vară ne vor aduce multe, foarte multe împliniri. Poate ne vedem acolo. Sănătate şi drum bun!

Valeriu Ioan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *