More

    “Principalul nostru obiectiv este reducerea sărăciei”

    scutaru-satu-mare

    La iniţiativa Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Conservator, secretarul de stat din Ministerul Muncii, Codrin Scutaru, a întreprins ieri o vizită de lucru în judeţul Satu Mare. Oficialul s-a întâlnit cu reprezentanţii instituţiilor deconcentrate, ai mediului de afaceri sătmărean şi cu reprezentanţii instituţiilor din domeniul asigurărilor sociale. Prima întâlnire a debutat în jurul orei 9.00, în Sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ, la care au participat prefectul Eugeniu Avram, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PC, Cristian Smadu, respectiv reprezentanţii instituţiilor subordonate Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Totodată, Codrin Scutaru s-a întâlnit cu reprezentanţi din mediul de afaceri din judeţ pentru a afla problemele cu care aceştia se confruntă pe problematica de competenţă a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, la care a participat Octavian Petric în dublă calitate, de deputat şi de preşedinte al filialei sătmărene a Uniunii Generale a Industriaşilor din România 1903.

    Master plan pentru persoanele cu handicap
    Secretarul de stat din cadrul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Codrin Scutaru, a efectuat ieri o vizită de lucru în judeţul Satu Mare. El a declarat că se află în judeţul Satu Mare pentru a discuta o serie de probleme cu care se confruntă sistemul de asistenţă socială. “Mi-au fost prezentate o serie de aspecte privind buna funcţionare a comisiilor pentru persoanele cu handicap, pentru că cine lucrează în asistenţa socială trebuie să aibă o mare calitate: omenia”, a afirmat Codrin Scutaru. Totodată, oficialul guvernamental a anunţat că intenţionează ca în următoarea perioadă să lanseze un master plan pentru persoanele cu handicap, care să fie implementat în următorii cinci ani.

    Secretarul de stat Codrin Scutaru a vorbit şi despre problemele de personal cu care se confruntă instituţiile cu competenţe pe linia protecţiei sociale, arătând că un prim pas pentru deblocarea posturilor în asistenţa socială a fost făcut în luna februarie, când s-a aprobat hotărârea de guvern prin care posturile vacantate de la 1 ianuarie 2013 pot fi ocupate după regula 1:1. “Continuăm să facem paşi pentru a putea acoperi deficitul de personal din sistem, care cauzează multe probleme”, a afirmat Scutaru. Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Codrin Scutaru a mai precizat că: “Persoanele cu handicap din România au nevoie de o atenţie specială. Suntem în perioada de programare 2014 -2020 şi, în cadrul proiectelor finanţate cu bani europeni, doresc ca acea componentă destinată lucrurilor vulnerabile şi în special persoanelor cu handicap, să fie una puternică, cu rezultate concrete.”

    “Am aşteptat de mult vizita unui oficial din Ministerul Muncii”
    Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a salutat prezenţa secretarului de stat din Ministerul Muncii, Codrin Scutaru, cu atât mai mult cu cât instituţiile publice cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale se confruntă cu o serie de neajunsuri. “Am aşteptat de mult vizita unor oficiali din Ministerul Muncii. Instituţii precum Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă sau Casa Judeţeană de Pensii au foarte multe probleme de rezolvat iar prin vizita dumneavoastră suntem siguri că ne veţi oferi şi soluţii pentru rezolvarea acestora”, a precizat Mircea Govor.

    Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Marcel Maruşca, a solicitat sprijin pentru asigurarea cofinanţării unor proiecte privind incluziunea pe piaţa muncii a categoriilor defavorizate. Directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă, Adina Filip, a amintit despre unele lacune legislative cu care se confruntă instituţia pe care o reprezintă, în timp ce directorul Casei Judeţene de Pensii, Eugenia Sabou, a solicitat sprijin legislativ pentru inserţia pe piaţa muncii a persoanelor cu pensie de invaliditate. De asemenea, directorul general adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Eugenia Ardelean, şi directorul Serviciului Public pentru Asistenţă Socială Satu Mare, Doina Văsuţ, au acuzat lipsa de personal, în special de specialişti, cu care se confruntă sistemul de asistenţă socială.

    Directorul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare, Daniela Culic, a vorbit despre problemele cu care se confruntă mediul de afaceri sătmărean, insistând asupra agenţilor economici care apelează la munca la negru, creându-se astfel o concurenţă neloială faţă de firmele care îşi desfăşoară activitatea în mod legal.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE