Prinși în flagrant când încercau să ofere mită unor polițiști

Filed under: Actualitatea Salajeana |

Doi poliţişti din Jibou au refuzat să primească, sub formă de mită, suma de 3000 de euro, oferită de două persoane pe care le-au oprit în trafic la un control de rutină. Miercuri, 24 iulie, în jurul orei 10.00, un echipaj de poliţie rutieră de la Poliţia Oraşului Jibou, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe DN 1H, în localitatea Var, a observat în trafic o autoutilitară a cărei încărcătură depăşea gabaritul acesteia. Şoferul, Iancu G., în vârstă de 41 de ani, din localitatea Gilău, judeţul Cluj, a fost oprit regulamentar, iar când au fost verificate documentele pentru marfa transportată, respectiv deşeuri neferoase, poliţiştii au constatat existenţa unor nereguli, motiv pentru care conducătorul auto a fost invitat la sediul poliţiei pentru lămurirea acestora”, a precizat Tincuţa Dumuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj. Alături de şofer, în autoutilitară, se afla şi soţia acestuia, iar în timpul discuţiilor purtate la sediul Poliţiei Jibou, poliţiştilor le-au fost propuse, în repetate rânduri, diferite „recompense”, pentru a scăpa de această problemă motiv pentru care au anunțat Serviciul Judeţean Anticorupţie.
Drept urmare, după câteva ore, a fost organizat un flagrant, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj şi cu sprijinul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul IPJ Sălaj. În timpul flagrantului, cei doi soţi nu numai că au promis acea sumă de bani, de 3.000 de euro, ci bancnotele au fost puse pe masă în biroul unde aceştia erau anchetaţi. Aceştia au fost reţinuţi, iar în cursul zilei de joi, 25 iulie, au fost prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Cei doi soţi din Gilău, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la şase luni la şapte ani. Cercetările continuă în acest caz pentru stabilirea provenienţei mărfii transportate de clujean, autoutilitara acestuia aflându-se, sigilată, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou.
Acest caz este primul de acest gen din județul Sălaj, când poliţişti denunţă tentativa unor persoane de a le oferi mită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *