Sătmăreanca Amalia Tătăran a semnat cu Dinamo Bucureşti

Filed under: Sport |

Amalia-Tataran

Scrima sătmăreană este pe cale să mai piardă o sportivă de valoare. Este vorba despre Amalia Tătăran, care în această vară a trecut prin „focul“ bacalaureatului, fiind şefă de promoţie la LPS, iar acum doreşte să urmeze o facultate. Cel mai probabil se va înscrie la una dintre universităţile din Bucureşti, dorind să urmeze Facultatea de Drept sau cea de Ştiinţe Economice. Din spusele antrenorului sătmărean Francisc Csiszar, cel care a format-o ca sportivă, timp de 10 ani, am aflat că Amalia urmează să evolueze pentru Dinamo Bucureşti. Ar fi o pierdere mare pentru CS Satu Mare, care le-a pierdut pe rând pe Simona Pop, Greta Vereş transferate la Steaua, iar acum vine rândul Amaliei să părăsească oraşul unde s-a născut.
Spadasina a cucerit patru medalii internaţionale, două de argint la Campionatul European de junioare de la Budapesta, la individual şi la Campionatul European de senioare de la Zagreb, cu echipa României şi două de bronz, la Campionatul Mondial de cadete de la Baku, la individual, respectiv Campionatele Europene de cadete pe echipe de la Klagenfurt.
În aceste zile lotul naţional de spadă feminin se află în pregătire centralizară, însă Amalia a primit o veste nu tocmai bună. Nu va face parte din lotul de senioare pentru Mondialele de la Budapesta din luna august. Antrenorul Octav Zidaru nu a fost mulţumit de evoluţia sătmărencei la C.E. de la Zagreb, astfel o va înlocui cu Raluca Sfârcea de la U Craiova. Din lot mai fac parte Maria Udrea, Ana Brânză şi o altă sportivă din Satu Mare, Simona Pop.
Dani C.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *