More

    Siria încearcă să împrumute bani de la ruşi

    Siria speră să obţină un credit de la Rusia până la sfârşitul anului, a declarat luni, la Moscova, vicepremierul sirian Qadri Jamil, adăugând că acorduri privind livrarea unor rachete ruseşti de tip S-300 sunt în continuare “în vigoare”. Într-o întâlnire cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, Jamil a anunţat că Damascul discută cu Moscova despre obţinerea unui credit rusesc. “Sperăm ca această problemă, aflată în prezent în negocieri la nivel de experţi să fie rezolvată până la sfârşitul anului”, a spus vicepremierul sirian, potrivit traducerii declaraţiilor acestuia de către agenţii de presă ruse. Întrebat de agenţia Itar-Tass care este suma creditului, Jamil a răspuns că cele două părţi “discută în continuare” despre aceasta. Regimul Bashar al-Assad, susţinut de Rusia, are nevoie urgentă de resurse financiare. O revoltă paşnică, în martie 2011, s-a transformat într-o insurecţie armată şi s-a soldat cu peste 100.000 de morţi, potrivit unor ONG-uri.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE