Steaua și Petrolul deschid oficial sezonul…

Filed under: Sport |

steaua

Pro TV şi Voyo.ro vor difuza în această seară de la ora 20.45, în direct, SuperCupa României, meciul dintre Steaua şi Petrolul Ploieşti urmând să fie comentat de Costi Mocanu şi Felix Drăghici.

Sezonul 2013-2014 debu-tează miercuri seară, la ora 20.45, cu Steaua – Petrolul. Meciul dintre campioana României şi câştigătoarea Cupei se vede în direct la Pro TV şi pe Voyo.ro.

Steaua vine după un sezon excelent, în care a câştigat titlul după şapte ani, a ajuns până în optimile Europa League, a învins-o pe câştigătoarea Europa League, Chelsea, la Bucureşti şi vrea să arate că este gata pentru duelurile care vin. Echipa lui Reghecampf l-a pierdut pe golgeterul Rusescu, transferat vara aceasta la Sevilla, şi l-a adus pe italianul Piovaccari din Serie B. Toată lumea aşteaptă să vadă cum se descurcă Steaua în noua formulă, mai ales că aventura europeană începe în mai puţin de o săptămână.

Pe Naţional Arena şi-au anunţat prezenţa reprezentanţi de la AS Roma, echipa legendară a Italiei, care îl vrea pe Latovlevici. După “bijuteria” Chiricheş, pe care Steaua cere 8 milioane de euro, vin scouteri din Premier League, Primera Division, Serie A şi Bundesliga.

Kovacs, rezerva lui Hațegan
În 2007 careianul Istvan Kovacs își începea cariera de elită în arbitrajul românesc cu Supercupa dintre Dinamo și Rapid.
De atunci Kovacs a urcat în ierarhia arbitrilor din România fiind considerat unul dintre cei mai buni centrali din țară.

Anul acesta a fost delegat și la finala Cupei României , Kovacs fiind anunțat mai întîi ca arbitru de centru pentru ca apoi în ziua meciului să fie trecut arbitru adițional. Acum Istvan Kovacs va fi și în finala Supercupei din această seara dintre Steaua și Petrolul, careianul fiind delegat arbitru de rezervă. Ovidiu Hategan va conduce intalnirea la centru, fiind ajutat la cele doua margini de Octavian Sovre si Aurel Onita. Arbitru de rezerva va fi careianul Istvan Kovacs. In acest moment Hategan este unul dintre cei mai bine cotati arbitri din Romania, iar prestatiile sale la Campionatul European U21, unde a oficiat la centru in trei meciuri, au primit aprecieri pozitive.

Altfel, Istvan Kovacs spune că anul 2013 a fost unul foarte bun atît pentru el cît și pentru arbitrajul sătmărean, colegul său Ovidiu Mazilu fiind și el promovat la nivelul ligii 1.Supercupa Romaniei, Steaua-Petrolul se va juca in aceasta seara  de la 21:45 iar satmareanul Florin Gardoș e anunțat titular la echipa campioană, Steaua București.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *