Chiar dacă o spunem mai rar,
Tot ne-apasă de Sătmar…
După ce, în precedentul PAS1), nu numai că am pomenit de studiul Din trecutul Sătmarului, datorat lui Ştefan Mărcuş – «advocat, artist» –, dar i-am şi reprodus, cât mai fidel posibil, introducerea2), astăzi vom supune binevoitoarei Dumneavoastră atenţii capitolul XII al remarcabilei lucrări, publicate, în anul 1932, la «Minerva», Institut de arte grafice și editură S.A. din Baia-Mare.
«Galeria generaţiei în viaţă, de înainte de războiu3) nu-i mare, dar cuprinde tot ce trebuia pentru rezistenţa noastră.
Înainte de războiu în comunele fruntaşe se găseau în fiecare câte 5-10 studenţi la diferitele şcoli. Erau copiii celor mai bine situaţi, erau însă şi mulţi săraci, dar buni studenţi, cărora Seminariul din Oradea şi Internatul Pavelian din Beiuş le dădea posibilitatea să studieze mai departe.
Pe acelea vremuri „Concursul“ din Oradea şi Gherla avea o mai mare importanţă ca azi, fiindcă acolo se recrutau elementele bune pentru şcolile şi teologiile noastre.
Conducătorii acestor instituţii şi astăzi sunt în mare parte Sătmăreni. Voiu aminti pe câţiva. Dr. Gheorghe Miculaş, vicar general episcopesc, Augustin Maghiar canonic, dr. Vasile Chirvai şi dr. Aloizie Tăutu profesori la teologie, Petre Tămăian autorul Istoriei Seminarului, dr. Cornel Sabó Directorul şcoalei normale, Alexandru Mihuţ vicerector la Seminar, Vasile Barbul secretarul Episcopiei, şi alţii profesori la Beiuş. La rândul său Mihail Silaghi-Sălăgian a adunat pe note cântările bisericeşti pentru Mânecat şi Vecernie. Lui i se poate mulţumi că unificarea cântecelor noastre bisericeşti, ajunge cu un pas hotărâtor înainte.
Se ştie, că între familiile preoţilor şi diecilor din dieceza Orăzii şi a Gherlei, nu existau hotare. Se mutau din judeţele Maramureş în Sătmar sau Sălaj, şi din Sătmar în Bihor şi Arad. Astfel se explica faptul, că multe familii băştinaşe de aci au trecut în celelalte judeţe, şi viceversa. De stabilitate se bucurau numai intelectualii civili. Descendenţii acestora sunt: dr. Victor Bolchiş Dir. Gen. la Casa Poştelor, dr. Nistor Aurel4) f. senator, dr. Carol Barbul adv., dr. Mircea Augustin notar public, Savanyu Ioan adv., Augustin Ferenţiu f. primar, dr. Dărăbant Ştefan primar al oraşului şi decan al Bar. adv., dr. Erdöss Ioan Prim preşedinte la Tribunal, Silviu Tămaş profesor, Al. Breban redactor al „Furnicei“, L. Vida canonic în Baia-Mare, Aurel Coza Dir. la liceul din Carei, dr. Doroş Alexandru notar public, dr. Dobossy Ioan Prefect, dr. Racoți Alex. fost Prefect, adv., Ioan Muth Director, dr. Oşianu Gavril advocat, dr. Anca, dr. Sălagian medici, Bârsan Ioan profesor şi mulţi alţii la rândul lor.
Interesant este cum i-şi pregătia tineretul petrecerile sale de vară și manifestațiile sociale în cadrele vechiului stat maghiar.
Cine-și mai aduce aminte astăzi
de vremurile, când tinerii se adunau în vacanţă la diferitele familii, urcau carul cu boi-cai, cu domnişoarele împreună, sau acompaniau căruşorul ca pedestraşi în cântece şi voie bună, în drum de câte 2-3 zile până la locul serbărilor. Din aceste întâlniri și petreceri, se irozeşte logodna şi căsătoria noastră patriarhală, de aici pornește dragostea senină şi curată a atâtor perechi, cari au dus înainte spiritul nobil şi înalt al femeii române, veșnic pomenită, care a păstrat cu sfinţenie, şi gata la orice jertfă limba și obiceiurile strămoşeşti.
Cine nu-şi aduce aminte de sechestrarea tricolorului românesc, depe costumele naţionale, şi cine nu știe sau nu a auzit cum oficialitatea a împiedecat manifestaţiile noastre. Putea însă arma să ne stea în cale, ea nu s’a putut pune deacurmezișul ei. La Sănislău s’a întâmplat, cu vre-o 30 de ani înainte, că toată regiunea a venit la „petrecere națională“. Petrecerea a fost interzisă. Tinerii cu intelectualii s’au resfirat în comunele vecinaşe, petrecând acolo mai departe. Domnişoara Marieta Iernea a urcat la Tăşnad pe fundul unui butoi, şi pe aceasta scenă improvizată o declamat poeziile lui Coșbuc, iar teologii şi civilii – dearândul au distrat lumea cu cântece şi glume – încingându-se o petrecere adevărat românească, fără permisii şi fără alte formalităţi.
Petrecerile noastre întotdeauna aveau şi un program artistic poporal şi unul domnesc, căci niciodată nu ne-am petrecut fără ţăranii noştri. Ei şi aicea au rămas alături de noi, să-și admire reputaţia vlăstarelor eşite din rândurile lor. Ori câte piedeci ar fi pus în calea desvoltării noastre culturale nebunia străină, ea n’a putut frânge voinţa noastră, de a ne afirma alături de celelalte popoare civilizate.
Cine nu-şi aduce aminte de D-șoara Valeria Pop măritată general S. de Herbay cântăreaţa noastră, sau Ilenuţa din Sătmar, ori de dansatorii celebri Augustin Ghita și Ciurdariu, şi de atâţia „aranjatori“ de forţă ori buni cântăreţi, cari au tost bine cunoscuţi şi iubiţi de toţi.
Peste hotare a ajuns numele artistului naţional
și a tenorului celebru născut în Hodişa, fiul protopopului din Mădăras – Ştefan Mărcuş. El a fost acela, care a introdus doina şi cântecele româneşti, ca cel dintâiu în programul concertelor clasice de aci şi din străinătate. Bursier al Soc. pt. fond de teatru român, a eşit din Conservatorul de muzică din Viena cu premiul Academiei, şi ca tinăr artist, după reprezentaţia operei „Werther“ de Massenet, a primit pentru interpretarea reuşită a rolului principal recunoştinţa măestrului-compositor celebru francez. Ca tinăr artist a cântat sub bagheta directorilor de muzică de un renume mondial Richard Strauss, Franz Schalk alături de cântăreții vestiți D-na Ieritza, Iwögün, Kalter, D-nii Duhan, a. m. d. A fost primul creator al rolului lui Johnson din opera «La Fanciulla del Vesto» de Puccini pe scenă germană.
Turneele organizate împreună cu D-şoara Aca de Barbu şi D-nii Ionel Crişan, Ioan Băilă, rămân o pagină deosebită a istoriei de artă din Ardeal, după cum şi contribuția lui la mişcarea culturală din epoca de jertfă a ideii naţionale.
El a fost primul dintre artiştii noştri, care în vremuri de pace, a cântat operă la Teatrul Național din București. Alături de societatea «Carmen», sub conducerea măestrului Kiriac, în prezenţa MM. SS. Regale, a fost sărbătorit de tot ce era distins în Vechiul Regat român, şi a fost purtat zile întregi, în glorie, după cum studenţii din Braşov în anul 1913 au desprins caii în faţa prestaţiunilor D-nei Veturia Triteanu 5) şi a lui Mărcuş, împodobindu-i cu flori și cadouri neuitate.
Activitatea D-lui Mărcuş însă, nu s’a îngrădit în arta pură
el a îndemnat la organizarea corurilor sătești şi la desvoltarea fanfarelor naţionale pe tot locul unde a umblat. Sub îngrijirea sa şi a tinărului preot cu acelaş nume, Ştefan Mărcuş, – s’a organizat sub patronajul Astrei în comuna Mădăras cel dintâiu concurs de coruri săteşti din Sătmar. Deodată au cântat trei sute de glasuri Imnul Unirii şi Imnul Astrei sub veghea şi în admiraţia oficialităţii ungureşti. Casa Directorului Despărţământului Astrei din Sătmar, a protopopului Ludovic Mărcuş, era şi din această ocaziune bine păzită, şi de faţă fiind d-nii dr. Dobossy fost prefect, dr. I. C. Barbul fost prefect şi secretarul de atunci al Astrei, cu dr. Mircea şi alţii s’au încins discuţii vehemente fiindcă solgăbirăul nu voia să admită serbarea anunţată la timp.»
(Continuare săptămâna viitoare)
1) – pagina Asociaţiei SAVO.
2) Cuvânt înainte, datat: «Oradea, în luna Ianuarie 1932».
3) – primul război mondial.
4) – fost
5) – viitoarea soţie a lui Octavian Goga.
