Sub veghe dumnezeiască

Filed under: Locale |

Ştim multe despre români! Ştim că acest popor este cel mai ospitalier de pe suprafaţa pământului, că îţi oferă şi sufletul pe palme, că te primeşte cu drag şi-ţi pune pe masă tot ce are mai bun. Se mai spune că pe români îi unesc, de fiecare dată, necazurile, nenorocirile, vâltorile vremii şi cele ale istoriei. Pe sătmăreni i-a unit, în mod deosebit, vitregia naturii, inundaţiile pricinuite de bătrânul Someş, care şi azi străbate oraşul de multe ori cu semeţia ce-l caracterizează. Atunci, în faţa acelui animal negru, sătmărenii au ţinut piept, apoi s-au consolat, s-au încurajat, s-au ajutat. Românul s-a arătat întotdeauna darnic şi milos şi foarte repede a uitat totul, doar uitarea este omenească. De fapt, uitarea este o proprietate a memoriei, că dacă ai ţine minte absolut totul, ai înnebuni!
Nu ştiu de ce, dar mă trezesc la realităţile zilei, privind chipul acestei Românii, cu faţa destul de îndurerată. Nu trebuie să dăm vina doar pe criză! Trebuie să privim şi pagina istoriei şi mai trebuie să lăsăm certurile (de sus şi până jos), ocupându-ne de interesele ţării! Acum este momentul să ne dăm mâna şi vom salva ţara, aşa cum au făcut-o deseori înaintaşii noştri. Nu înţeleg de ce există dezbinări între oameni, care nu ne aduc nimic bun, ci numai necazuri, neîmpliniri şi apoi regrete. Nu se înţeleg partidele între ele, nici cele ce formează o coaliţie, iar la televiziunile naţionale aceiaşi invitaţi “atotştiutori” dezbat orice problemă, dând chiar “soluţii” penibile. Gândiţi-vă la cei de la 1848, de la 1 Decembrie 1918, la făuritorii Unirii şi a României, gândiţi-vă la intelectualitatea interbelică, care a înălţat România pe un loc de invidiat în toată Europa. Au fost perioade când fiii celor bogaţi şi ai intelectualilor, trimişi la Paris şi la Viena, la studii, se întorceau acasă să-şi ridice Ţara şi Neamul. Azi, din păcate, n-o prea fac cei cu condiţii!
O ţară dorită cu cerul senin şi înstelat, este cântată de poeţi şi are ambasadori pe cei mai talentaţi păstrători de tradiţii, obiceiuri şi datini, pe cei mai valoroşi artişti din toate artele, pe cei mai valoroşi sportivi din toate sporturile! Ne cunoaşte, din păcate, o lume întreagă, azi, nu prin industria diversificată (nu mai ştim să facem nici biscuiţi), ci prin talentele şi prin rezultatul muncii acestora. Se vorbeşte în lume de Nadia Comăneci, de Gică Hagi şi de mulţi alţii. Când avem astfel de valori, le anulăm prin tembelismele de la televizor, găsindu-le “defecte” descoperite de oameni care n-au făcut nimic la viaţa lor. Păcat! Trebuie să fim uniţi, iar Ţara să ne fie gândul!
La întrebarea ce o vor pune unii cititori: Ce vreau? Le răspund că eu, noi toţi, nu mai vrem astfel de lucruri de acum încolo!
E greu într-o ţară când nu-i cunoşti limba! Am simţit-o pe pielea mea. Tocmai de aceea, consider că limba e suportul vieţii neamului nostru, candela dăinuirii unui popor.
Din cele spuse mai sus, apare necesitatea muncii educative a copiilor, prin toate mijloacele ce ne stau în ajutor. Şcolii îi revine o sarcină deosebit de importantă, iar dascălii să se ocupe de dăscălie, să nu mai urmeze tot felul de cursuri iniţiate de diverse organisme. Să se formeze la ele cei care n-au făcut şcoală, iar dascălul calificat să fie lăsat să-şi facă datoria cu prisosinţă. Să nu mai fie umplute sălile cu dascăli, acolo unde nu le este locul! Locul lor este între copii, în bibliotecă, laboratoare, cabinete, amfiteatre, săli de sport, de teatru şi concerte!
După revoluţie au fost 16 – 18 miniştri ai Învăţământului, unul mai deştept ca altul, şi au adus învăţământul exact unde nu trebuie.

Teodor Curpaş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *