Un scandalagiu incurabil

Filed under: Editorial |

În ultimele zile, grobianul manager al Stelei a apărut în presă mai dihai ca Guvernul, preşedintele şi starea vremii la un loc. Fireşte, asta nu fiindcă ar fi inventat vreo alifie pentru stat la plajă, ci din pricina ieşirii primitive pe care a avut-o la Skopje, când cu episodul bruscării şi înjurării unor jurnalişti de la Pro TV. Cu o zi înaintea meciului din turul doi preliminar al Champions League dintre macedonenii de la Vardar şi Steaua, Mihai Stoica s-a dat din nou în stambă, că parcă prea i se părea lui că trecuse mult timp de când nu mai dăduse cu oiştea-n gard şi cu secreţiile nazale în fasole. Şi doar nu era să lase să i se mucegăiască apucăturile ţopârlăneşti cultivate cu atâta trudă şi sacrificiu de sine în atâţia ani!
E dezolant când un astfel de personaj cu porniri de şmecheraş de cartier e asociat, prin natura împrejurărilor, unui brand ca Steaua, atât de iubit în România. Dacă ar fi fost o întâmplare, o ieşire izolată în decor a cetăţeanului Stoica, mai treacă-meargă, doar fiecărui om i se întâmplă să greşească. Numai că împricinatul a dat de pământ cu buna creştere pentru nici el nu mai ştie a câta oară. În trecutul apropiat i-a miştocărit pe foştii mari fotbalişti şi antrenori ai Stelei, a dat un pumn pe stadion în falca unui suporter, a spurcat pe cine şi cum i-a venit lui la socoteală. Ce i-ar mai rămâne insului cu pricina să mai facă? De fapt, puşchea pe limbă, fiindcă are mult talent la neghiobii. După cele petrecute în Macedonia, ideal ar fi ca, după ce se mai aşază apele, acest personaj bezmetic să fie lăsat într-un generos con de umbră, să fie pur şi simplu ignorat de presă, scos din atenţia opiniei publice. Să rămână cu conturile lui de pe reţelele de socializare şi să-şi scrie acolo frustrările, să-l preţuiască cine i s-o asemăna şi cine l-o vrea de model. Pentru că una este să iubeşti pătimaş culorile unei echipe de fotbal, şi cu totul altceva să te comporţi ca un bădăran. Iar cum bădăranii nu prea pot fi îndreptaţi, fiindcă aşa e felul lor, e mai bine să fie ignoraţi.

Tiberiu Sabo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *