More

    Victor Ponta spune că va “analiza” modificarea Legii achiziţiei

        Premierul Ponta afirmă că va analiza o eventuală modificare a noii reguli care exceptează anumite regii şi companii de stat de la obligativitatea licitaţiilor publice, adăugând însă că, din moment ce preşedintele Băsescu a promulgat Legea care include şi această modificare, “înseamnă că este bună”. Întrebat de MEDIAFAX dacă îşi menţine decizia de a modifica Legea achiziţiilor publice pentru a reintroduce obligativitatea ca toate regiile autonome şi companiile de stat să atribuie contracte prin licitaţii publice, variantă avansată săptămâna trecută în faţa presei, premierul a răspuns că va analiza situaţia, dar a amintit că modificările au fost promulgate de preşedinte. “O să fac o analiză, pentru că, din moment ce a promulgat-o (Legea-n.r.), înseamnă că e bună, nu ?”, a spus Ponta.

    În urmă cu o săptămână, agenţia MEDIAFAX a anunţat că pragul valoric în limita căruia instituţiile publice pot încheia contracte prin achiziţie directă, fără licitaţie, a fost dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro pentru produse şi servicii şi ridicat de la 15.000 euro la 100.000 euro pentru lucrări, plafoane valabile începând cu luna iulie acest an, iar anumite regii autonome şi companii naţionale la care statul este acţionar absolut sau majoritar au fost scoase din categoria structurilor obligate să atribuite contracte prin licitaţii în baza OU 34/3006 privind achiziţiile publice.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE