Vizitator într-o lume de vis, numită „President”

Filed under: Locale |

pre01

Îmi anunţam, într-un reportaj anterior, dorinţa de a mă „transporta” în lumea mirifică a divertismentului şi recreerii, cu ajutorul apelor termale naturale din cadrul Complexului Turistic „President” din Băile Felix. Zis şi făcut, tot timpul cât îmi făceam bagajele tânjind după o „bălăceală prelungită”, îmi făceam zeci de planuri de a-mi petrece cât mai bine concediul alături de familie, cu scopul de a-mi odihni trupul şi sufletul „istovite de prea multă aşteptare”.

„Cazare” în bazinele cu hidromasaj
Iată-ne după atâta „amar de aşteptare” în incinta Aqua Wellnes-ului din interior, fiind puşi în dificila situaţie de a ne alege un bazin spre recreere. Suntem informaţi că suprafaţa totală a Aqua Park-ului este de 5.800 de m², volumul efectiv al bazinelor fiind de 980 m³, putând găzdui 1.100 de persoane vara şi 650 de persoane pe timp de iarnă. Ne „cazăm” pe paturile cu hidromasaj dintr-unul din cele mai căutate bazine, simţind presiunea apei care ne masează tot trupul, spre delectarea copiilor şi domnişoarelor, ale căror râs şi voie bună „vibrează” în toate bazinele din interior. Continuăm să mergem şi prin bazinul cu „Grotă Mediteraneană”, unde îndrăgostiţii îşi pot declara „jurăminte veşnice”, pentru ca trecând prin bazinele „Bora Bora” şi „Wellnes”, să putem beneficia de adevărate masaje de jacuzzi, realizate prin apa ce este împinsă de cele 21 de motopompe de umplere şi de cele şase motopompe – generatoare de aer.

Aventuri pe „Crişul Repede” – marca President
„Înarmaţi” cu mult curaj intrăm în bazinul „cu vârtej”, unde cele aproximativ 15 guri de pompare ale apei îi împing pe clienţi într-un vârtej dătător de multă adrenalină. Mă simt întors pe toate părţile de apa ce curge într-o viteză din ce în ce mai mare, distracţia depăşind orice aşteptări, interesantă fiind şi senzaţia dată de această „centrifugă hidraulică”, ieşirea dintr-o „tură de bazin” asigurându-ţi un „tangaj” de matelot cu experienţă. Mergem să ne mai odihnim puţin la etaj, unde se află zonele „VIP” şi bazinele pentru copii, pentru ca după o „cură sănătoasă” de saună turcească, finlandeză sau salină ( cu sare adusă din Alpi şi de la Praid ), să ne „răcorim” puţin la cele trei baruri – două din incintă şi unul exterior, sau să servim masa la restaurantul cu terasă.

pre02
Cădere liberă în stil „kamikaze”
Mă aflu pe unul din cele trei topogane de afară, pe cel roşu şi simt că după trei metri de „coborâre controlată” mi se „taie firul” , trezindu-mă în cele din urmă, după şase metri de „planare”, în apă. Ura… am scăpat, este primul gând care-mi vine în minte la „momentul impactului”. Dar totuşi ce bine a fost, hai să mergem şi pe celelalte topogane. Topoganul galben, pentru familie, ne primeşte prietenos într-o pantă de coborâre la patru metri, în timp ce topoganul verde, şerpuitor, ne conduce pe cele patru bucle, dându-mi senzaţia de poligon de pregătire a piloţilor spaţiali.

Aruncarea în valuri “presidenţiale”
Poposim în bazinul semiolimpic, cu lungimea de 22 m pe 11 m lăţime şi cu adâncimea apei variind de la 140 la 160 cm, unde avem posibilitatea să ne exersăm aptitudinile de înotători, sau pur şi simplu să stăm sub duşurile tip „vipere” de la capătul bazinului, în timp ce în cealaltă parte de Aqua Park, bazinul cu „bilă generatoare de valuri” dă fiori de plăcere şi amintiri de „aruncare în valuri”, tuturor celor care experimentează relativismul apei. În mod sigur, cunoscutul cantautor Vasile Şeicaru s-ar simţi bine în acest loc, unde o „bilă” cu diagonala de un metru, antrenată de un motor, unică în România, ne oferă relaxare şi bună dispoziţie prin patru trepte de valuri. Dacă mai doriţi încă o doză de adrenalină puteţi să folosiţi celelalte două topogane, de interior şi de exterior. Aflăm că apa de pe topoganul interior este antrenată cu motopompe de 5,5 KW, în timp ce pe topoganele exterioare apa este antrenată cu motopompe de 3-4 KW. Suntem de asemenea anunţaţi că urmează să se construiască din toamnă un bazin exterior cu topogan şerpuitor cu sistem de cădere în apă de la înălţime printr-o „ceapă”.

Evenimente culturale la Aqua „President”
Directorii complexului ne invită săptămâna viitoare, în perioada 1 – 4 august a.c., la Festivalul Berii „President”, unde ne vom bucura de prezenţa unor invitaţi de marcă ai muzicii populare, ca Ansamblurile Bihorul, Crişana şi Ioan Dordoi din Bistriţa-Năsăud, dar şi Ghiţă Muntean, Aurel Tămaş, Cornelia şi Lupu Rednic. Urmează ca în 7 septembrie, ziarul nostru şi Nord Vest TV Satu Mare şi Zalău să vă invite la un alt „regal” de muzică uşoară, populară şi dans sportiv, unde vor evolua Maria Tripon împreună cu fiii ei, Ionuţ Tripon şi Cristi Enache, surorile Ştefania şi Hermina Hotca, Andrei Popa – Petroşani ( Mini Mister World 2007 ), Alexandra şi Alex Teofil Chira din Sălaj, dar şi dansatorii Erik şi Ingrid Vonhaz de la „Dance Club 92”, Anamaria Dan şi Dragoş Hepcal de la „Royal Club”, toţi din Satu Mare. Îmi închei aici reportajul, deşi aş mai avea multe să vă vorbesc despre acest loc. Poate că totuşi o să ne întâlnim pe aceste meleaguri în acestă vacanţă, cât ne-a mai rămas. Până atunci vă doresc tot binele din lume şi mult soare de „President”.

pre03

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *