More

    Vlad Bujor și-a prelungit contractul cu Olimpia

    vlad-bujor

    Olimpia a jucat sîmbătă la Dorolț un amical în familie. Lotul a fost împărțit de antrenorii Csik și Dragomir în seniori și cadeți , scopul declarat fiind acela de a-i vedea în continuare la lucru pe juniorii chemați la trial de oficialii clubului. La echipă au apărut și noile achiziții, Munteanu și Schwarzkopf de la desființata Luceafărul Oradea, iar la seniori l-am regăsit de asemenea și pe atacantul Vlad Bujor. Acesta ne-a confirmat că s-a înțeles cu oficialii Olimpiei și va continua să joace încă un an la Satu Mare.

    ”Am ales să rămân încă un an acasă și sper să facem o treabă bună aici. M-am simțit bine în primăvară aici iar atmosfera este deosebită la echipă. Eu cred că ne putem menține în liga a 2-a dacă vom avea condițiile necesare” ne-a spus Vlad Bujor care în această vară a mai fost ofertat de CSMS Iași și Rapid București.

    Deocamdată, Munteanu și Schwarzkopf n-au semnat vreun act cu Olimpia, dar negocierile sînt foarte avansate.

    Olimpia va juca miercuri un nou amical cu FC Zalău. Sîmbătă , elevii lui Csik ar fi trebuit să întîlnească la Debrecen pe Diosgyor doar că meciul a fost anulat la cererea grupării din Ungaria.
    Florin Mureșan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE