Am aflat cine eşti, Mariane!

Filed under: Editorial |

“Ştiţi cine sunt eu? Sunt senator al României” striga din toţi rărunchii senatorul independent Marian Valer, declarat ieri incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate. Folosea aceste cuvinte în momentele în care vroia să intimideze pe cineva, respectiv în momentele în care îi mureau lăudătorii şi simţea nevoia ca toţi cei din jurul lui să-şi amintească ce mare om a devenit copilul plin de complexe al unor ţărani din Dăbâca. Însă inspectorii de integritate nu s-au intimidat absolut deloc. Ancheta lor a demonstrat că Marian Valer s-a aflat în incompatibilitate în toată perioada pe care a petrecut-o în Senat. Dacă mă gândesc puţin mai bine, individul acesta pe nume Marian Valer a fost incompatibil şi în vremea în care a ocupat funcţia de şef de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean. Spre norocul lui, în perioada în care a fost prefect nu a trebuit să depună declaraţii de avere, căci ar fi fost incompatibil şi atunci. Marian Valer a fost şi prefect al judeţului Satu Mare, dar şi administrator al restaurantului de lux pe care îl deţinea în mare secret în Cluj Napoca. Gestul lui Marian Valer mi se pare de-a dreptul incalificabil, având în vedere faptul că este de profesie jurist, iar în plus a fost şi procuror comunist. Adică un om care ar trebui să cunoască legea. Dacă şi în trecut a cunoscut-o la fel de bine, deja mă gândesc cu groază la dosarele pe care le-a instrumentat şi la oamenii pe care i-a anchetat în calitate de procuror.

Ca şi jurist şi-a demonstrat valoarea, reuşind să ajungă complice la o escrocherie de obţinere de credite cu garanţii false, care s-a soldat cu o gaură de peste 4 milioane de dolari.
Trecând peste perioada de director de ziar, în care a nenorocit numeroase destine, mă tot întreb ce o fi fost în capul său când şi-a completat declaraţiile de avere şi de interese. Probabil că, obişnuit ca toată lumea din judeţul Satu Mare să-i ridice osanale, numitul Marian Valer nu a crezut vreodată că cineva îi va investiga ilegalităţile. Sau, pur şi simplu, nu i-a păsat, crezându-se deasupra tuturor. Aflat încă din prima zi din Senat în incompatibilitate, Marian Valer a atacat pe toată lumea, atât pe plan naţional cât şi pe plan judeţean, pozând în cel mai mare apărător al legalităţii. Culmea este faptul că o vreme a şi fost crezut de către oameni. Însă armura de om al dreptăţii a început să se fisureze tot mai mult în ultima perioadă. Lumea a aflat în cele din urmă ce hram poartă acest individ, care vede homosexuali, spioni şi corupţi la tot pasul, deşi năravurile sale homosexuale erau cunoscute deja pe vremea Securităţii.
Decizia ANI de a-l declara incompatibil este salutară şi va pune capăt unui lung şir de abuzuri. În primul rând, instituţiile care i-au băgat în seamă denunţurile şi autodenunţurile vor putea vedea cu ce fel de om au de-a face. Un om care reclamă ilegalităţi pe bandă rulantă, în timp ce el încalcă flagrant legea de aproape cinci ani. Demiterea sa de drept ar constitui un soi de reparaţie morală pentru locuitorii judeţului Satu Mare, pe care nu a scăpat nicio ocazie să-i facă de râs în faţa întregii ţări. De asemenea, demiterea sa ar pune capăt presei pe bani publici pe care o face de aproape trei luni, după ce ani la rând a controlat din umbră politica editorială a GNV. Abia aştept momentul în care încă senatorul independent Marian va redeveni un simplu cetăţean. Fără a mai avea calitatea de demnitar, numitul Marian Valer se va afla în raporturi cât se poate de normale cu toate victimele sale, care i-au jurat o crâncenă răzbunare.

Szasz Lorand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *