Am văzut la porţi steagul secuiesc. Oare nu era loc şi pentru cel românesc?

Filed under: Politic |

basescu

Preşedintele Traian Băsescu a spus, joi, la finalul slujbei de la mănăstirea din Izvoru Mureşului, că pe drum spre mănăstire a văzut la porţi şi drapelul secuiesc, lângă cel al Ungariei, el întrebându-se dacă nu era loc şi pentru steagul tricolor. La finalul slujbei de la Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” de la Izvoru Mureşului, arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, IPS Ioan Selejean, i-a oferit preşedintelui un drapel al României, spunându-i: “Să-l ţineţi sus, să se vadă România până în emisfera de nord”. Preşedintele a luat drapelul, l-a ridicat, l-a agitat şi i-a mulţumit înaltului prelat pentru iniţiativa de a dărui drapelul românesc credincioşilor prezenţi la slujbă.
Băsescu a spus apoi că, venind spre Izvoru Mureşului, a văzut la porţi şi drapelul secuiesc, lângă cel al Ungariei, el întrebându-se dacă nu era loc şi pentru drapelul României. “Venind încoace, şi nu numai astăzi – sigur că respectăm mult drepturile fiecăruia, ca la el în casă să facă ce vrea – am văzut la porţi şi drapelul secuiesc lângă cel unguresc, cel al Ungariei. Oare nu era loc şi pentru drapelul României? Nimeni nu spune să nu le pună pe acestea acasă la ei, dacă aşa vor. Dar trebuie să găsim un loc şi pentru tricolor pentru că acesta va fi semnul că ne respectăm unii pe alţii”, a spus preşedintele.
Aproximativ 1.200 de steaguri tricolore au fost împărţite de preoţi participanţilor la slujba de la Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” de la Izvoru Mureşului, oamenii ridicând apoi steagurile şi cântând “Deşteaptă-te, române!”. Au primit steaguri tricolore de la IPS Ioan Selejean şi soţia preşedintelui, precum şi ministrul de Externe, aflat la ceremonie. La ceremonia religioasă de la mănăstirea din Izvoru Mureşului au fost prezenţi aproape o mie de oameni, unii dintre ei fiind îmbrăcaţi în costume populare. De la Izvoru Mureşului, preşedintele Traian Băsescu a plecat către Oarba de Mureş, judeţul Mureş, unde are loc cea de-a treia ediţie a Festivalului Cântecului Popular Patriotic “La Oarba şi la Iernut”.

4 Responses to Am văzut la porţi steagul secuiesc. Oare nu era loc şi pentru cel românesc?

  1. Era loc de-o lege care exista, dar nu se aplica, care spune ca drapelele altor state pot fi arborate doar in prezenta drapelului Romeniei pe cladiri si institutii precum ambasadele, consulatele si nicidecum pe primarii sau consilii judetene…Basescu trebuia sa nu admita compromisuri pentru ca acestea duc la degenerari de situatii…

    Ciprian
    16/08/2013 at 10:37
    Reply

  2. Alo! este zi libera la voi?Unde este comentariul anterior?

    Ciprian
    16/08/2013 at 10:41
    Reply

  3. Pe casa mea pun ce vreau in afara de chestii obscene.Cui nu-i place ,poate ocoli zona.Pt cladirea respectiva platesc impozit actualizat si reactualizat,functie de suma pe care bravii nostri conducatori au planificat sa-l fure,si pun pe fatada ce poftesc.Cu ce este mai prejos alt drapel decit al UE sau al Romaniei?

    Pop Ioan
    17/08/2013 at 09:10
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *