More

    Amical: FC Olimpia- SC Bacău 0-2(0-0)

    IMG_4294

    Olimpia Satu Mare a pierdut oarecum surprinzător amicalul  pe teren propriu în compania nou-promovatei în liga a 2-a, SC Bacău. După o evoluție modestă, elevii lui Csik s-au văzut depășiți pe final, scor 2-0, golurile moldovenilor fiind marcate de Șchiopu în minutul 83 și Miron în minutele de prelungiri.
    Olimpia a făcut probabil cel mai slab meci de pregătire din această vară, jocul galben-albaștrilor fiind lent și previzibil.
    Dragoș, Bujor și Prodan au irosit ocaziile gazdelor iar pe fondul schimbărilor de pe final, rezervele moldovenilor au înclinat balanța. În minutul 83 SC Bacău a deschis scorul prin Șchiopu. În minutul 94 al jocului, Miron a reușit să treacă ușor de jucătorii Olimpiei și a trimis balonul în poarta apărată de Anca, stabilind de altfel și scorul final al partidei, 2-0.
    De remarcat că cele două echipe s-au întîlnit și săptămâna trecută la Paleu în județul Bihor, sătmărenii cîștigînd acel amical cu 4-1.
    Pentru Olimpia Satu Mare au evoluat Șuta – Munteanu, Ene, Iuhas, Hanus, Gavrilescu, Micaș, Scvarzkopf, Zsiga, Negruț, Bujor. Au mai intrat Anca, Moș, Mureșan, Molnar, Villand, Dragoș, Feier.

    Sport Club Bacău: Petrariu- Mihalachioaie, Adascăliței, Lozneanu, Luncanu, Întuneric, Dumitriu, Husein, Rusu, Hurdubei, Predoiu. Au mai evoluat Medeșan, Sascău, Strugariu, Miron, Ungureanu, Curiliuc.
    Următorul meci de verificare al Olimpiei va avea loc, azi, de la ora 18.00, în compania formației FC Bihor.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE