Antiamericanul senator Marian

Filed under: Anchete&Reportaje |

valer_sri

Senatorul independent Marian Valer pare să fie un nostalgic al regimului comunist, în cadrul căruia a ocupat funcţia de procuror şi s-a bucurat din plin de privilegiile oferite de această funcţie. Numai aşa poate fi explicat antiamericanismul promovat de acesta de la tribuna Senatului în data de 26 februarie 2013, prin intermediul declaraţiei politice intitulată “Vocea Rusiei sau Vocea SRI”. Taman senatorul independent Marian Valer s-a găsit să tragă la răspundere Statele Unite ale Americii, acuzându-le inclusiv că ne acaparează pe ochi frumoşi unele resurse vitale şi valoroase. Mai avea puţin şi ajungea să laude realizările comunismului de sorginte sovietică.

O singură referinţă la Rusia
Modul în care şi-a redactat declaraţia politică intitulată “Vocea Rusiei sau Vocea SRI” este destul de alambicat, dar şi destul de dubios. În titlu se sugerează că ar fi vorba de o declaraţie legată de Rusia. “În niciun caz nu am fost, nu sunt şi nu voi fi sluga Rusiei, fapt pe care cred că l-am dovedit cu prisosinţă prin unele anchete pe care le-am efectuat, în calitate de procuror, asupra evenimentelor din decembrie 1989, cu privire la implicarea unor agenţi ai URSS sau sprijinirea voluntarilor moldoveni în războiul din 1992 cu rusofonii din Transnistria”, este singura referinţă care se leagă de titlul declaraţiei politice, prezentate în 26 februarie de la tribuna Senatului României.

Atac furibund la adresa SUA
După ce a terminat într-o singură frază cu Rusia, senatorul independent se lansează într-o adevărată ofensivă la adresa Statelor Unite ale Americii. “Dar nici nu am fost, nu sunt şi nu voi fi sluga Americii, deşi am tot respectul faţă de poporul american şi faţă de principiile secularei democraţii americane. Nu este admisibilă însă umilirea românilor de către Administraţia SUA prin neacordarea vizelor libere pentru cetăţenii români, prin neacordarea unor ajutoare substanţiale României şi prin nepromovarea unor investiţii majore în ţara noastră, spre deosebire de alte foste state socialiste, ca Ungaria, Polonia şi Cehia, având în vedere devoţiunea manifestată de poporul român prin implicarea armatei române în războaiele antiteroriste din Afganistan şi Irak ori prin facilităţile acordate SUA pentru utilizarea Aeroportului Mihail Kogălniceanuşi pentru amplasarea scutului anti rachetă. Nu este admisibil nici comportamentul de proconsuli ai ultimilor ambasadori americani în România. Nu este admisibilă nici acapararea, pe ochi frumoşi şi de dincolo de Ocean, a unor resurse vitale şi valoroase ale României: petrol, gaze, inclusiv de şist, aur, uraniu”, afirmă senatorul Marian în declaraţia sa. Acesta îşi încheie declaraţia în stilul său caracteristic, menit să stoarcă lacrimi din ochii ultimilor patrioţi: “Mă închin doar în faţa lui Dumnezeu, a steagului României şi a drapelului Uniunii Europene. Am fost, sunt şi voi fi adeptul porţilor maramureşene, nu al înaltelor porţi din alte puncte cardinale ale lumii.”

Inconsecvenţă sau deplină conştienţă?
După această declaraţie politică extrem de dubioasă, al cărei titlu face trimitere la Rusia, dar care conţine numai acuzaţii la adresa Statelor Unite ale Americii, senatorul independent Marian Valer şi-a făcut un titlu de glorie din faptul că marginalizarea sa politică a fost rezultatul intervenţiei Departamentului de Stat şi al Ambasadei SUA de la Bucureşti pe lângă conducerea PSD.
În ultima perioadă a ajuns deja să repete în mod obsesiv această cauză, dovedind din nou că este un mare fan al teoriei conspiraţiei şi al ocultei mondiale, a căror victimă a ajuns să se creadă.
Interesant este faptul că senatorul independent Marian Valer nu şi-a pus niciodată problema că a fost marginalizat din cauza atacurilor sale absurde, conţinând acuzaţii calomnioase, pe care nu le poate proba absolut deloc.
În prezent, acesta ia în derâdere afirmaţiile că ar fi bolnav cu capul, deşi în urmă cu câteva luni chiar el era cel care se lăuda în faţa jurnaliştilor cu ischemiile de pe creier, prezentându-le diagnosticele medicale care îi atestă boala. Probabil că şi această răbufnire de antiamericanism se datorează inconsecvenţei în gândire generază de afecţiunile pe creier.
Mai există o variantă, care merită şi ea studiată, cum că acest demers ar fi fost perfect conştient şi ar fi fost dictat de stăpânii oculţi care îl dirijează pe senatorul Marian Valer în scopul promovării intereselor Rusiei în ţara noastră.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *