BMW furat din Anglia, găsit la Petea

Filed under: Locale |

vama-petea

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la intrarea în ţară un bărbat care transporta un autovehicul care figurează ca fiind furat din Anglia. Maşina, un BMW, a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor. Astfel, în cursul nopţii de joi, în jurul orei 23.00, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, în PTF Petea, cetăţeanul român Viorel U., în vârstă de 42 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava, conducând o autoutilitară marca Mercedes, cu remorcă, în care se afla un autoturism BMW. În urma unor verificări specifice a rezultat faptul că autoturismul BMW figura în bazele de date ca fiind furat din Anglia din luna iulie 2013. Bărbatul a prezentat poliţiştilor de frontieră un document din care reiese că autoturismul a fost cumpărat de la o firmă din Marea Britanie. Totodată, acesta a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că maşina ar fi furată. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt, iar autoturismul, în valoare de peste 24.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Petea în vederea continuării cercetărilor, la final urmând a fi luate măsurile legale care se impun.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *