Cântăreaţa de fado Ana Moura va concerta pentru prima dată în România, în luna octombrie

Filed under: Life |

ana-moura

Cântăreaţa portugheză Ana Moura va concerta pentru prima dată în România, în luna octombrie, la Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Concertele vor avea loc pe 3 octombrie, la Sala Palatului din Bucureşti, pe 5 octombrie, la Teatrul Naţional din Timişoara, şi pe 7 octombrie, la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca.

Ana Moura, cea mai iubită cântăreaţă de fado a Portugaliei, este cea mai tânără fadistă care a fost nominalizată vreodată la premiul olandez muzical Edison, iar pasiunea intensă a acesteia pentru acest gen muzical a propulsat-o direct în topuri.

Printre piesele cele mai cunoscute ale artistei se numără “Até ao Verão”, “O Fado da Procura” şi “Leva-me aos Fados”.

 

Născută în oraşul Santarem din Portugalia, în anul 1979, Ana a crescut într-o familie de cântăreţi care a încurajat-o să urmeze o carieră muzicală. La 6 ani, a cântat primul ei cântec fado, “Cavalo Ruco”, însă acest gen de muzică a fost lăsat deoparte în adolescenţă, când artista a devenit interesată de alte stiluri mult mai apropiate de preferinţele prietenilor din liceu. La vârsta de 14 ani, timpul descoperirilor şi rebeliunilor, Ana s-a mutat la Carcavelos şi s-a înscris la Academia dos Amadores de Musica pentru a-şi termina liceul. Aici ea şi-a format prima trupă, împreună cu câţiva colegi de la şcoală şi, deşi cântau alte genuri, vocea artistei avea un ton natural de fado, reuşind să introducă în repertoriul lor şi câte o piesă de acest gen.

Experienţa sa cu cover band-ul Sexto Sentido a dus la realizarea unui album pop/rock cu muzicianul Luis Oliveira, însă acesta nu a fost niciodată terminat. Apoi destinul a intervenit şi Ana Moura a fost descoperită de un chitarist, Antonio Parreira, care a fost impresionat de ea şi a prezentat-o mai multor case de Fado. Printre acestea se numără şi casa de fado “Senhor Vinho”, al cărei coproprietar era Maria da Fe, cea care a lansat cariera Anei Moura în acest gen muzical.

Producătorul muzical specializat în fado Jorge Fernando a contribuit la realizarea primelor două albume ale Anei, “Guarda-me a vida na Mao” (2003) şi “Aconteceu” (2004). Reacţia publicului şi a criticilor faţă de albumul “Guarda-me a Vida na Mao” a fost unanim entuziastă, iar Ana Moura a devenit imediat una dintre cele mai căutate artiste, atât în Portugalia, cât şi în străinătate, unde cea mai importanta prestaţie a fost cea de la prestigioasa sală de concerte Carnegie Hall din New York, în 2005.

Vocea inconfundabilă a cântăreţei a fost remarcată şi de artişti de talie internaţională. Cei de la The Rolling Stones erau în căutarea unei voci de fado pentru un proiect special, iar când au ascultat-o pe Ana Moura a fost “dragoste la prima audiţie”. Artista a colaborat cu ei la melodiile “Brown Sugar” şi “No Expectation”.

Succesul cântăreţei a venit odată cu lansarea albumului “Para Alem da Saudade” (2005), care a stat 70 de săptămâni în topuri şi a câştigat premiul “Amalia Rodrigues”. Cu cel de al patrulea album, “Leva-me aos Fados” (2009), artista l-a cucerit şi pe Prince. După un zbor special la Paris pentru a asista la unul dintre concertele Anei, Prince a invitat-o să cânte alături de el la festivalul Super Bock Super Rock. Împreună au interpretat o versiune portugheză a cântecului “Walk in Sand” şi tradiţionalul fado “Vou Dar de Beber a Dor”.

Fado este cea mai celebră muzică a Portugaliei, care exprimă o serie de emoţii – singurătate, melancolie, dor. “Fado” (din latină “fatum”) este tradus în mod obişnuit ca “destin” sau “soartă”.

Biletele pot fi achiziţionate online, de pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti).

Biletele pentru concertul de la Sala Palatului pot fi cumpărate la preţurile de 260 de lei (categoria VIP), 210 lei (categoria I), 180 de lei (categoria a II-a), 140 de lei (categoria a III-a), 100 de lei (categoria a IV-a).

În ceea ce priveşte concertele de la Timişoara şi Cluj-Napoca, tichetele pot fi cumpărate la preţurile de 190 de lei (categoria I), 150 de lei (categoria a II-a), 130 de lei (categoria a III-a), 110 lei (categoria a IV-a), 80 de lei (categoria a V-a) şi 50 de lei (categoria a VI-a).

Concertele sunt organizate de agenţia Amprenta Advertising

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *