Ce face Castorică cu atâta pălincă?

Filed under: Locale |

caricatura

Tot mai multă lume spune că lui Castorică, cel cu dotarea mică, îi plăceau atenţiile în pălincă. Cu cât era mai multă, cu atât era mai bună. Cu apucăturile sale de individ ratat, Castorică pe nimeni n-a refuzat. Adunând daniile, rezultă că şi-a tras un stoc ce nu poate fi egalat uşor de către niciun producător. În asemenea condiţii de borhot mirositoare, se naşte o mare întrebare: Ce-a făcut Castorică cu atâta pălincă, de mere, de prună şi de cireşică? Ar fi primit probabil şi de nuci, dacă nu ar fi fost beat muci. Chiar dacă a îngurgitat fără să fi răsuflat, tot trebuia să-i mai rămână la îndemână o cantitate mare şi îndestulătoare. Dacă o ţine undeva, trebuie să fie într-un loc sigur, căci de la cea mai mică scânteie ar putea exploda, mai rău ca dinamita. Toţi spionii puşi pe urmele acestui Castor delator şi dement n-au reuşit să descopere dacă îşi ţine pălinca în garaj sau în apartament. De asemenea, n-au aflat dacă o ţine în flacoane, în bidoane sau în sticle babane, de 50 de euro pe bucată, fiecare dotată cu câte o pară coaptă. Indiferent de ambalajul ales, spionii încă mai caută locaţia cu foarte mare interes. Disperaţi de eşecul alcoolist, au ajuns să-l considere pe Castor un mare contrabandist. Probabil că a realizat că e mai profitabil să vândă la negru alcoale decât să se dedea la şantaje imorale. Oricum, ca şantajist a fost demult compromis. În încheiere, îi atragem atenţia că ambele sunt pedepsite de legile penale, bineînţeles că numai de cele în vigoare. Iar moaca de rozător tembel nu îl va salva defel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *