Cinci sătmăreni la Campionatele Mondiale de la Budapesta

Filed under: Sport |

spadasini

În perioada care urmează, Budapesta este gazda Campionatelor Mondiale de Scrimă seniori. Printre participanţi se vor afla şi sătmăreni, cinci la număr, şcoala de scrimă din oraşul nostru fiind binecunoscută şi peste hotare. Este vorba despre spadasinii Simona Pop, acum la Steaua, respectiv la masculin, Adrian Pop, Arkosi Bertalan, Alexandru Nyisztor, acum la CSU Tg. Mureş, şi Adrian Szilagyi. Băieţii se află încă la Satu Mare, în pregătiri. Proba individuală feminină va debuta pe 5 august, adică luni, competiţia desfăşurându-se până la tabloul de 64. Pentru România vor intra pe planşe Simona Pop, Maria Udrea, ambele de la Steaua, respectiv Sbârcea Raluca de la Craiova, Anamaria Brânză fiind calificată direct pe tabloul principal, fiind clasată excelent la Cupa Mondială. Băieţii vor intra în luptă o zi mai târziu, la individual, unde România va fi reprezentată de Adrian Pop, Bertalan Arkosi, Alexandru Nyisztor şi Alin Sbârcea (Craiova). Şi aici în prima zi se va merge până la tabloul de 64, urmând ca pe 8 august, atât la feminin cât şi la masculin să se desfăşoare partea a doua a Mondialelor, până la desemnarea câştigătorilor. Pe 11 august va avea loc proba pe echipe, la masculin, unde vor participa cei enumeraţi mai sus de la proba individuală, minus Sbârcea, care va fi înlocuit de un alt sătmărean, Adrian Szilagyi.

Dani C.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *