More

    Consilierii locali şi-au scos săbiile în plen

    consiliu

    Ce părea să fie o şedinţă anostă a Consiliului Local Satu Mare s-a transformat ieri într-un veritabil câmp de luptă. Consilierii locali au luat la ţintă reprezentanţii Primăriei Satu Mare şi ai serviciilor şi instituţiilor subordonate, în timp ce reprezentanţii executivului s-au răfuit cu aleşii locali. Motivele au fost diverse, de la meciuri personale, până la nemulţumiri legate de modul de lucru al reprezentanţilor unor instituţii sau servicii publice subordonate administraţiei locale. De departe, cea mai dură dispută a fost cea dintre primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, şi consilierul UDMR Vasile Fogel. Motivul: situaţia financiară de la Clubul Sportiv Municipal. Punctul culminant l-a reprezentat invitaţia edilului şef sătmărean de a-i preleva o mostră de sânge consilierului UDMR, insinuând faptul că acesta din urmă s-ar afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

    De unde a început totul
    Deşi şedinţa a început într-o notă anostă, atmosfera a devenit tensionată odată cu discutarea proiectului de hotărâre privind aprobarea rectificării Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Satu Mare pe anul 2013. Mărul discordiei l-a reprezentat articolul 4, prin care consilierii erau invitaţi să aprobe alocarea sumei de 480.000 lei Teatrului de Nord Satu Mare, sub formă de subvenţie, respectiv articolul 5, prin care se urmărea eventuala alocare a sumei de 450.000 lei Clubului Sportiv Municipal Satu Mare, sub forma subvenţiilor în completarea veniturilor proprii. Consilierul USL Adrian Albu a deschis balul, declarând că: “Rapoartele întocmite de cei de la Teatrul de Nord şi Clubul Sportiv Municipal sunt o tristeţe”, arătându-şi nemulţumirea asupra faptului că directorul CSM Satu Mare, Valeriu Neagu, nu a fost prezent la şedinţa de consiliu. Nici consilierul UDMR Gergelyi Butka nu le-a rămas dator directorilor de servicii sau instituţii aflate în subordinea Primăriei Satu Mare. “Dacă vin cu cereri prin care vor bani, atunci ar fi bine să vină cu argumente clare, nu doar cu trei rânduri puse pe o pagină. Totuşi, vorbim de o sumă de 450.000 de lei pentru Clubul Sportiv Municipal. Este o sumă foarte mare şi constat că domnul director al CSM nu este nici acum în sală”, a acuzat Gergelyi Butka.

    Eternele contre Coica-Fogel
    Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, nu le-a rămas dator celor doi contestatari. După ce l-a repezit din scurt pe consilierul USL Adrian Albu, remarca de substanţă a fost adresată grupului de consilieri UDMR. “Vă asigur că situaţia financiară este mult mai bună acum decât a fost în mandatul fostei conduceri. În orice caz, vom face un audit serios cum aţi cheltuit banii când aţi fost la conducerea CSM”, a replicat edilul şef sătmărean. Remarca l-a bulversat pe consilierul UDMR Vasile Fogel, fost preşedinte al CSM Satu Mare. “Nu vă mai permit să mai lansaţi acuzaţii nefondate la adresa mea. Credeam că medicii doar scriu urât, nu ştiam că calculează greşit. Miliardele de care vorbiţi s-au scurs acum, în actualul mandat”, a trăsnit Vasile Fogel. Acestuia i s-a alăturat şi consilierul UDMR Magyar Lorand, care a susţinut că: “Cu aceşti bani plătim datoriile acumulate în ultimele luni. Eu vă întreb de unde veţi avea bani să supravieţuiţi până la finalul anului?!”. Primarul Coica a răspuns sec: “Aceste sume reprezintă datorii către terţi, sunt foste jucătoare cu salarii foarte mari care ne-au dat în judecată iar acum trebuie să plătim acele sume!”. Colac peste pupăză, Dorel Coica l-a atenţionat pe Vasile Fogel, invitându-l să îi preleveze o mostră de sânge pentru a i se stabili astfel alcoolemia, edilul şef sugerând faptul că Fogel s-ar afla sub influenţa băuturilor alcoolice. “Am să vorbesc cu domnul Stegerean (Dan Stegerean, managerul Apaserv) pentru a vă pune fiola. Nu se poate ca la astfel de ore dumneavoastră să vă prezentaţi în această stare de sănătate. Este deja a treia oară când vă atenţionez”, a tunat Dorel Coica.
    Nu a scăpat nici city-managerul Dan Băbuţ, care a fost acuzat că nu se prezintă la şedinţele de Consiliu Local, cu toate că acesta se aflase la un moment dat în plen. În final, s-au consumat eternele contre între consilierul PDL Cosmin Raţiu şi primarul Dorel Coica, cei doi lansându-şi tot felul de ironii.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE