Creațiile Sesiunii de creație artistică Szabo Vilmos, expuse publicului

Filed under: Actualitatea Salajeana |

sesiune

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în colaborare cu Primăria comunei Dobrin, ca și gazdă, și Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, ca partener, organizează o expoziție de artă ce poate fi vizitată la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, începând cu data de 21 august 2013. Este vorba despre rezultatele artistice ale celei de-a doua ediții a Sesiunii de creație Szabo Vilmos, desfăşurate în localitatea Doba, cu participarea unor artiști plastici din Sălaj. Scopul proiectului artistic a fost sprijinirea creației artistice autohtone și a artiștilor locali Adorjan Ilona, Vari-Vancza Edith, Bajusz Katinka, Eperjesi Noemi, Molnar Piroska, Nagy Ibolya, Markus Laszlo, Rozsa Robert, Szabo Attila.
Spiritualitatea artistului se reflectă și în specificul tematicii alese care urmărește concepția lui Szabo Vilmos potrivit căreia documentarea și exprimarea artistică pot valorifica, într-un mod creativ și reconstitutiv prin interpretări personale, motivele esențiale ale unui anturaj tradițional care este satul fără ca abordarea tematică să fie anacronistică. Astfel subiectele principale ale acestei lumi sunt aspecte legate de arhitectura populară, obiectele de uz casnic sau cu funcție decorativă ale gospodăriilor rurale, anexele gospodărești (șura). Toate acestea prind o nouă viață în compoziții artistice și dobândesc valoare de simbol sau de forme pur plastice deosebit de expresive într-o abordare artistică suprarealistă sau realistă, postimpresionistă și expresionistă, chiar abstractă sau geometrizantă, în diverse tehnici artistice: pictură în ulei, acuarelă, pastel, desen în creion.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *