Creştere a economiei de 1,7% în primul semestru al anului

Filed under: Social |

restere

Produsul Intern Brut (PIB) a urcat în trimestrul al doilea, faţă de precedentele trei luni, cu 0,3%, astfel că în prima jumătate a anului creşterea economică s-a plasat la 1,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, estimează Institutul Naţional de Statistică (INS). “Conform primelor estimări, Produsul Intern Brut în trimestrul II 2013 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,3% comparativ cu trimestrul I 2013 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2012, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 1,3% pe seria brută şi cu 1,2% pe seria ajustată sezonier”, arată INS, într-un comunicat. În primul semestru, PIB a avansat cu 1,7%, atât pe serie brută cât şi pe serie ajustată sezonier.
Economia a fost susţinută de creşterile de circa 6% înregistrate în primul semestru de exporturi şi producţia industrială. Ritmul de creştere a fost însă limitat de lipsa lucrărilor de infrastructură şi de scăderea investiţiilor, atât cele străine cât şi cele realizate de stat, şi este mai mic decât cel estimat de premierul Victor Ponta. La jumătatea lunii iulie Ponta a declarat pentru Bloomberg că economia României ar putea creşte în acest an cu o rată mai mare faţă de cea prognozată iniţial, după o majorare a PIB de 2,4% în primul semestru. În primul trimestru economia a urcat cu 0,7% faţă de trimestrul anterior, ca serie brută, şi cu 2,2% comparativ cu primele trei luni ale anului precedent.
INS va anunţa pe 4 septembrie datele provizorii privind evoluţia PIB în trimestrul al doilea. Săptămâna trecută, BNR a revizuit prognoza de creştere economică din acest an la peste 2%, pe baza evoluţiei exporturilor, a producţiei industriale şi a anului agricol bun. De asemenea, Fondul Monetar Internaţional a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an la 2% şi la 2,25% anul viitor. Anterior, FMI şi autorităţile române estimau o creştere de 1,6% în acest an şi de 2% anul următor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *