More

    Cum arată un magazin din capitala Coreei de Nord: Clienţii pot cumpăra de la cosmetice la motociclete

    11

    Jurnaliştii CNN au realizat un reportaj într-un magazin din Phenian, capitala Coreei de Nord. Imaginile par să contrazică informaţiile conform cărora ţara este extrem de săracă.

    Calitatea vieţii la Phenian pare să fie bună, cel puţin la suprafaţă.

    Jurnalistului Ivan Watson de la CNN i s-a permis accesul într-un magazin din Phenian, unde a putut găsi o varietate largă de produse: cosmetice, ochelari, televizoare, tablete şi chiar motociclete.

    În magazin se poate vedea şi un dispozitiv POS, despre care jurnalistul CNN spune că nu ştia că se foloseşte în această ţară.

    “Nu ştim cu exactitate cine vine să cumpere din aceste magazine, însă dacă au nevoie, pot găsi generatoare diesel şi motociclete Honda”, spune Ivan Watson.

    În materialul video jurnalistul vorbeşte şi despre faptul că i s-a permis accesul în ţară cu telefonul său mobil şi chiar cumpărarea de cartele SIM locale cu acces de date, cu ajutorul cărora a putut trimite fotografii din Coreea de Nord.

    Totuşi, nord-coreenii care deţin telefoane mobile nu au acces la e-mail, internet sau apeluri internaţionale.

    Coreea de Nord a devenit o ţară complet izolată, după ce Statele Unite şi Coreea de Sud au redus în ultimii ani ajutorul internaţional, din cauza tensiunilor cu privire la programul nuclear nord-coreean.

    În acest an, ONU a trimis ajutoare care au permis evitarea unei crize alimentare, însă două treimi dintre cei 24 de milioane de locuitori se află într-o situaţie precară. Aproximativ 28% dintre copiii cu vârsta sub cinci ani suferă de malnutriţie, iar 4% de carenţe grave.

    Coreea de Nord se confruntă cu penurii alimentare cronice şi a fost afectată de o foamete, la mijlocul anilor ’90, ce s-a soldat cu sute de mii de morţi.

    sursa: mediafax

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE