Duplicitarul face pe publicitarul

Filed under: Locale |

caricatura

Duplicitarul Castor, cel cu mutră pronunţată de dihor, a început să moară de grija publicităţii din mas-media sătmăreană. Probabil e supărat pe faptul că nicio instituţie şi nicio firmă care se respectă nu şi-ar promova imaginea sau produsele într-o asemenea fiţuică de rahat, patronată din umbră şi penumbră de un Castor ratat. Dacă tot e atât de preocupat de promovare, ne-am decis să-l taxăm pe Castor pentru că l-am popularizat foarte tare. Zilnic are cel puţin o pagină, lucru care nici măcar n-a îndrăznit să viseze în viaţa sa plină de paragină. Ne angajăm ca de mâine să marcăm cu “P” articolele publicitare, în care promovăm un asemenea individ cu apucături duplicitare. La sfârşit de lună îi vom trimite şi o factură pe măsură. După cum nu şi-a plătit nici până acum datoriile şi consumaţia, nu ne facem iluzii în privinţa încasării facturii. Chiar şi ultimul ischemic ştie că ordinarul Castor nu mai primeşte nimic pe datorie. Însă noi suntem generoşi şi îl sponsorizăm pe acest individ tot mai livid. Vom continua să-i promovăm apucăturile ordinare şi tot mai ilegale. Vom demonstra că nu ne-am speriat de un Castor de rahat, ratat şi chiar retardat. Un asemenea individ merită să fie cunoscut în toată splendoarea caracterului său infect de către opinia publică. Salut Castorică, vezi că îţi vine o factură mică! Nu îţi cerem s-o plăteşti, în schimb îţi cerem s-o şparleşti din funcţia de senator, dar şi din Sătmar. Du-te naibii la Dăbâca, până nu-ţi fură aracii şi clisa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *