More

    Exercițiu de alarmare a populației, la Zalău

    Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Zalău organizează joi, 22 august, un exerciţiu de alarmare a populaţiei, pentru a se verifica modul în care reacţionează şi acţionează populaţia, dar şi instituţiile cu responsabilităţi în domeniu. Exerciţiul va începe la ora 10.30 şi va urma scenariul alarmării populaţiei în cazul unui accident major, în care sunt implicate substanţe periculoase, în zona industrială a orașului. La alarmare vor participa, efectiv, salariaţii operatorilor economici din zona industrială şi instituţiile publice dar, indirect, şi ceilalţi locuitori din Zalău. ”La recepţionarea semnalului de alarmă la dezastre (5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, având durata totală două minute), transmis prin intermediul sirenelor electrice, nu intraţi în panică şi respectaţi măsurile de protecţie civilă”, a avertizat public populația, primarul Radu Căpîlnaşiu, care este și președintele Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Zalău.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE