Festivalul “Dulce-i satul sălăjean”, la a VII-a ediţie

Filed under: Actualitatea Salajeana |

afis

În perioada 31 august – 1 septembrie, pe platoul de marmură din centrul municipiului Zalău, în organizarea Cooperativei Agricole Melifera Carpatica, a Consiliului Judeţean Sălaj şi a Asociaţiei Sălaj Plus – asociaţie de dezvoltare intercomunitară, va avea loc a VII-a ediție a ”Satului Sălăjean – Resursă. Inițiativă. Acțiune. Dezvoltare”. Ediția din acest an a tradiționalului eveniment va avea în prim plan produsele din miere de albine și alte produse apicole, fiind intitulat ”Dulce-i Satul Sălăjean”.

Față de anii anteriori, acum vor fi aduse produse specific tradiţionale din mai multe zone ale ţării, vor avea loc demonstraţii practice ale meşterilor populari și, pentru bună dispoziție, recitaluri de spectacole folclorice.
Cel mai probabil, atracția târgului va fi ”povestea țestului”. La Zalău se va face o demonstraţie de făcut pâine de casă în ţest, adică un cuptor mobil din lut în formă de clopot, sub care se face focul, neapărat cu lemn de fag. Pâinea coaptă astfel este deosebit de gustoasă şi apreciată la târgurile de profil. Această modalitate de coacere a pâinii se mai regăseşte doar în câteva țări din Europa, şi anume în Italia, Germania, Elveţia şi în partea de sud a României.
Astfel, sâmbătă, începând cu ora 18.00, pe scena din fața Instituției Prefectului Județului Sălaj vor evolua o serie de ansambluri folclorice sălăjene: ”Someșul” din Jibou, ”Codrulețul” din Cehu Silvaniei, ”IllegetokI” din Sărmășag, ”Arvalanyhaj” din Nușfalău, ”Csigeresek” din Șamșud, ”Berekenye” din Cehu Silvaniei și Ansamblul Folcloric ”Meseșul” – secția maghiară.
Duminica, a doua zi a evenimentului, este rezervată pentru Ansamblul Folcloric ”Poienița” din Cehu Silvaniei, Ansamblul Folcloric ”Cununa” din Jibou, Ansamblul Folcloric ”Meseșul” împreună cu soliștii Aurel Șuteu și Amalia Codorean, dar și binecunoscutul interpret de muzică populară din Sălaj Vasile Coca și Ansamblul Artistic ”Porolissum” Zalău.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *