Gardoș: ”Mi-aș dori să picăm în grupă cu Real Madrid”

Filed under: Sport |

Florin+Gardos+of+Steaua+Buc

Cu sătmăreanul Florin Gardoș titular, Steaua Bucureşti s-a calificat marţi seară în grupele Ligii Campionilor la fotbal pentru a şaptea oară, după ce a terminat la egalitate cu Legia Varşovia, scor 2-2 (2-1), în deplasare, în manşa a doua a playoff-ului competiţiei.
Gardoș l-a înlocuit cu succes pe Chiricheș, jucător transferat la Tottenham în această lună. După ce a cîștigat în acest an în premieră titlul de campion, pentru Gardoș a venit acum și prima calificare în grupele Ligii Campionilor.
Florin Gardoș ne-a declarat la revenirea acasă din Polonia că e extrem de fericit și că își dorește ca adversar în grupă pe Real Madrid.
”Am primit încurajări și felicitări de acasă și le mulțumesc sătmărenilor că au fost alături de mine și de Steaua. A fost o seară perfectă pentru noi . Îmi doresc Real Madrid pentru că e echipa cu care am ținut de mic și aș fi onorat să joc pe Santiago Bernabeu”, ne-a spus Gardoș care nu a fost convocat la Națională pentru dubla cu Ungaria și Turcia.
Altfel, deşi pornea cu şansa a doua, după egalul de la Bucureşti (1-1), Steaua a marcat de două ori în debutul partidei, prin Nicuşor Stanciu (7) şi Federico Piovaccari (9), în timp ce golurile echipei gazdă au fost reuşite de Miroslav Radovic (27) şi Jakub Rzezniczak (90+4). Steaua s-a calificat graţie regulii golurilor marcate în deplasare.
Steaua a făcut un meci bun, a jucat pragmatic, chiar dacă a fost lipsită de două piese de bază, fundaşul Vlad Chiricheş, care este ca şi transferat la Tottenham, şi mijlocaşul Mihai Pintilii, suspendat.
Ultima prezenţă a Stelei în grupele Champions League a avut loc în sezonul 2008/09. În schimb, Legia nu s-a mai calificat în grupe din 1996. Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a reuşit o performanţă extraordinară la Steaua, la 38 de ani neîmpliniţi.
Tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor va avea loc mâine seara iar Steaua e în urna a 4-a valorică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *