Investiții de peste 120 de milioane lei în Sălaj

Filed under: Actualitatea Salajeana |

Potrivit datelor oficiale ale Direcției Județene de Statistică Sălaj, în primele 6 luni ale acestui an în județ au fost investiți circa 120 milioane de lei. Mai mult de jumătate din această sumă o reprezintă lucrările de construcţii noi, a căror valoare s-a ridicat la 69,7 milioane de lei, iar alte 48 milioane de lei, o reprezintă investiţiile în utilaje, inclusiv mijloace de transport. Astfel, în intervalul ianuarie – iunie 2013, în Sălaj au fost terminate 147 de locuinţe (cu una mai puţin decât în perioada corespunzătoare din 2012), în valoare totală de 33 milioane de lei. Doar patru au fost realizate din fonduri ale unităţilor cu capital integral privat, celelalte fiind executate din fondurile populaţiei. Totodată, în primul semestru al acestui an, au fost eliberate 169 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (numărul lor fiind cu 25 la sută mai mic decât în aceeași perioadă din 2012), pentru o suprafaţă utilă de peste 30.000 de metri pătraţi. De asemenea, tot în această perioadă au fost eliberate 17 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (cu nouă mai puţin decât în anul precedent şi 31 de autorizaţii pentru extinderi de clădiri rezidenţiale existente, mai puţin cu una faţă de situaţia înregistrată în primul semestru din 2012).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *