Isărescu speră ca reducerea dobânzii cheie să fie urmată de scăderea ratelor la credite

Filed under: Politic |

isarescu

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu afirmă că decizia de reducere a ratei dobânzii de politică monetară a fost una “normală” şi speră ca aceasta să se reflecte în scăderea ratelor la creditele în lei într-o perioadă cât mai scurtă, poate chiar din septembrie. “Eu sper să vină repede din concediu şi s-o vedeţi din septembrie. Să vedem!”, a afirmat guvernatorul BNR, după ce a fost solicitat să estimeze în câte luni se va vedea decizia luată luni de BNR în creditarea băncilor comerciale. Consiliul de Administraţie al BNR a decis, luni, să reducă rata dobânzii de politică monetară, de la 5% la nivelul minim record de 4,5% pe an, mai mult decât se aşteptau analiştii financiar bancari, care anticipau o scădere la 4,75%. La începutul lunii iulie, BNR a redus dobânda cheie de la 5,25% pe an la 5%.
Răspunzând unei alte întrebări, Isărescu a arătat că speră ca transmisia semnalului de reducere a dobânzii la cheie să fie mai rapidă decât în trecut în ceea ce priveşte ratele de dobândă pentru creditele în lei. “Noi sperăm, nu aş spune că mă aştept. Speranţa este legată, în principal, de faptul că mai devreme sau mai târziu, eu sper să fie mai devreme, băncile vor realiza că este în interesul lor să se apropie mai mult de clienţi. Este sursa lor principală de câştig şi de evitare a unor situaţii mai dificile pentru ele, pentru bănci. (…) Depinde cât de repede înţeleg şi ele şi vor acţiona pe plan intern, pentru ca această speranţă să devină o realitate”, a spus şeful băncii centrale. Guvernatorul BNR apreciază că băncile vor vedea pozitiv această decizie. “Aş spune că nu este prea mult din ceea ce le-am transmis pe diverse căi de vreo doi-trei ani încoace”, a spus Isărescu.
Pe de altă parte, el a afirmat, răspunzând unei alte întrebări, că dacă se ia în calcul riscul de credit în prezent costul unui împrumut în lei se apropie “destul de mult” de cel pentru unul în valută. “Dar mai este câmp foarte mare de reducere a costurilor la creditarea în lei. (…) Băncile au de unde să reducă creditarea în lei. Revin şi spun că este în interesul lor să o facă cât mai repede. (…) Băncile trebuie să se apropie de clienţi, să-i înţeleagă mai bine, să conlucreze cu ei şi în ceea ce priveşte creditele care au anumite probleme. Ca să nu fiu interpretat altfel, este un fapt personal. Eu, dacă aş fi în locul lor, aşa aş face. Dar nu sunt încă”, a adăugat Isărescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *