More

    Jandarmii sălăjeni la datorie

    Jandarmii sălăjeni au aplicat, în perioada 15-18 august, 24 de sancţiuni contravenţionale, din care 11 au fost avertismente scrise, iar 13 au fost amenzi în valoare totală de 2.200 de lei. Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, printre faptele pentru care s-au aplicat sancţiuni în perioada menţionată se numără săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor; apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, consumul de băuturi alcoolice în locurile publice, altele decât cele special amenajate, provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice şi tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE