Lucrările la DN 19 F sunt în grafic

Filed under: Locale,Top News |

odoreu01

După ce de abia în luna noiembrie a anului trecut s-a reuşit încadrarea DN 19 F Odoreu – Medieşu Aurit – Apa, prin hotărâre de guvern, în categoria celor de interes naţional, Consiliul Judeţean Satu Mare l-a dat în administrarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Asta după ce ani la rând a fost lăsat în paragină de fostele conduceri ale judeţului. Apăsând pe acceleraţie, şi prin largul concurs al Guvernului României, lucrările la Drumul Naţional 19 F, pe porţiunea Odoreu – Medieşu Aurit – Apa, se află în prezent în plin proces de reabilitare. Stadiul investiţiei a fost trecut în revistă la Odoreu, în prezenţa fostului ministru al Transporturilor, deputatul Ovidiu Silaghi, a preşedintelui şi a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef şi Mircea Govor, a prefectului Eugeniu Avram, a primarului comunei Odoreu, Dumitru Pop, a primarului şi a viceprimarului comunei Medieşu Aurit, Silviu Zetea şi Radu Iancu, respectiv a zeci de localnici. Concluzia: în prezent sunt finalizaţi aproximativ 4 kilometri din drum, lucrările fiind în plină desfăşurare.

Un vis devenit realitate
Primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop, a declarat că localitatea pe care o reprezintă a aşteptat de peste două decenii un proiect care să vizeze reabilitarea DN 19 F, vis care li s-a împlinit. “Dacă alţii ies în stradă pentru a protesta, pentru a-şi arăta nemulţumirile, noi ieşim în stradă pentru a ne bucura, pentru a ne arăta recunoştinţa faţă de cei care s-au implicat în acest proiect”, a declarat Dumitru Pop.
Prefectul Eugeniu Avram a ţinut să le mulţumească tuturor factorilor implicaţi, în special fostului ministru al Transporturilor, deputatul Ovidiu Silaghi. “Trebuie să ne bucurăm cu toţii de astfel de investiţii, dar mă bucur mai mult pentru cei din Odoreu, care vor fi beneficiarii acestei investiţii. S-a făcut ceva extraordinar, pentru că infrastructura aduce cu ea o viaţă mai bună. Aş vrea să felicit iniţiatorii, susţinătorii şi executanţii acestui proiect, şi mai ales cei care au finanţat acest proiect. Iar în toate aceste categorii se regăseşte o persoană foarte importantă, pe care o spun fără nicio reţinere: Ovidiu Silaghi. Avem mare noroc şi ne mândrim că un fiu al judeţului a ajuns în Guvernul României. Avem mare nevoie de dumneavoastră, domnule ministru, şi în alte proiecte”, a precizat Eugeniu Avram.

odoreu02

Eforturi conjugate pentru DN 19 F
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a precizat că demararea lucrărilor de reabilitare a DN 19 F reprezintă un efort conjugat al fostului ministru al Transporturilor, deputatul Ovidiu Silaghi, şi al conducerii Consiliului Judeţean. “În câteva săptămâni se vor bucura de această investiţie şi cei din Băbăşeşti şi Medieşu Aurit, pentru că această lucrare va fi finalizată în curând. Printr-o iniţiativă a domnului ministru Ovidiu Silaghi, şi în urma unor discuţii cu Adrian Ştef şi cu mine, am găsit această soluţie, de comun acord. De aceea îi doresc din suflet lui Ovidiu Silaghi să ajungă ministru, poate îi mai facem cadou vreo două drumuri pentru a fi reabilitate. Astfel, sătmărenii pot să simtă şi ei că vor avea un ministru în Guvernul României. Sper ca împreună cu primul-ministru Victor Ponta şi cu vicepremierul Liviu Dragnea, să faceţi astfel încât sătmărenii să simtă că cineva are grijă şi de ei. Dar prin aceste eforturi care se fac în prezent, oamenii înţeleg că politicienii nu stau locului şi că fac ceva pentru ei. Şi vă asigur că facem tot posibilul pentru a fi alături de primari, de cetăţeni”, a precizat Mircea Govor.

Guvernul, singura şansă
Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a precizat că cel mai mare merit îl are Guvernul României, în special primul-ministru Victor Ponta şi fostul ministru al Transporturilor, deputatul Ovidiu Silaghi. “Adevărul este că oricum încercam să finalizăm cât mai repede această investiţie. Ne făceam calcule, dar oricum nu ieşeau de la judeţ, poate nu reuşeam nici în două mandate să asigurăm banii necesari pentru a asfalta acest drum. Şi atunci a venit această propunere din partea domnului ministru. Este un drum strategic pentru judeţul nostru şi chiar pentru România, pentru că este lângă Someş. Uitaţi ce s-a întâmplat din momentul în care l-am preluat. Am spus urgent primarilor să predea cât mai repede drumul la judeţ, pentru ca noi să facem pe urmă demersuri pentru a trece la Drumuri Naţionale. Eu mă bucur că toţi împreună am contribuit la acest proiect. Şi faptul că în 23 de ani tot felul de politicieni au promis, uitaţi, a venit acest moment în care USL a spus că îl face şi acum se asfaltează. Pentru mulţi sătmăreni este foarte important acest drum, pentru că astfel Odoreul, Medieşul şi Apa se vor putea dezvolta şi vor ieşi din acea neşansă la care au fost condamnaţi cu acest drum. Lângă un drum naţional ne putem gândi pe urmă şi la un parc industrial. Deci sunt proiecte pe care le putem gândi mai departe împreună”, a precizat Adrian Ştef.
Deputatul Ovidiu Silaghi, cel mai vehiculat nume pentru funcţia de ministru al Transporturilor, a precizat că: “Acest drum nu face parte dintr-o promisiune pur electorală, ci face parte dintr-un calcul economic. Şi asta o vor constata cei din Odoreu, cei din Medieş şi cei din Apa. Un drum naţional aduce după sine dezvoltare. Chiar dacă este neplăcut, aduce şi trafic, dar traficul şi drumul naţional aduc după sine dezvoltare. Acesta a fost calculul care a stat la baza acestei investiţii. A pornit, într-adevăr, destul de greu, nu prea aveam soluţii de finanţare, însă la final prin colaborarea Prefecturii, a Consiliului Judeţean şi a primăriilor am reuşit să îl trecem la drumuri naţionale”.

Ciprian Bâtea

5 Responses to Lucrările la DN 19 F sunt în grafic

  1. domnilor oameni astia gasesc orice sa fie in prima pagina dupa coica care a fost pe toate posturile de tv ca a ainaugurat un cos de gunoi acum au urmat ceilaltit care inaugureaza doar o strada care inca abia a a inceput

    alec
    17/08/2013 at 08:18
    Reply

  2. Urmeaza autostrada Satmarel!

    gigi
    17/08/2013 at 11:59
    Reply

  3. Sa va multumesc ca nu postati toate comentariile?

    vasil
    18/08/2013 at 11:59
    Reply

    • de ce nu apar comentariile lui vlad tepes?

      vlad tepes
      18/08/2013 at 19:42
      Reply

  4. Dar ZETEA ce cauta acolo a terminat cu santurile la medies de curatat sau a cumparat deja aparatura pt domnul chis

    rus
    19/08/2013 at 07:47
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *