Cînd pronunţi numele propriu “Măriuş” te gândeşti la un sat puţin dezvoltat, cu oameni ce trăiesc cu grija zilei de mâine în suflet. Acum, asociind acest nume cu cel de mănăstire, ne dăm bine seama că vorbim despre Mănăstirea Măriuş, impusă printre cele aproximativ 30 de mănăstiri patronate de Episcopia puternică a Maramureşului şi Sătmarului.
Timp de două zile această mănăstire a cunoscut o atmosferă de mare sărbătoare. A cunoscut-o masa imensă de oameni adunaţi la ceas de rugăciune de miercuri seara şi până dimineaţa, iar joi, de la ora 7,00 începând cu o slujbă de sfinţire a apei, cum n-am mai văzut, apoi cu Taina Sfântului Maslu şi slujba de mare sărbătoare la Altarul de vară, Slujba Marii Sărbători a Adormirii Maicii Domnului. A cunoscut bucuria marii sărbători soborul de 9 preoţi, în frunte cu pr. protopop Socolan, care a coordonat o slujbă cu totul aparte, pronunţând “Crezul” într-o tonalitate atât de agreată de sutele de credincioşi, veniţi din multe judeţe ale ţării. A cunoscut bucuria, vă daţi seama, părintele stareţ Gherontie, când a văzut cu ochii lui atâţia oameni, de toate vârstele, privilegiu şi dar divin, fără povara anilor şi distanţei, care au simţit la unison mănăstirea şi rugăciunile de acolo drept scut şi cauză chemărilor Maicii Domnului!
Stareţul Gherontie, deşi era în centrul atenţiei unei mulţimi (negândite de mine ca număr) şi-a făcut timp să discutăm, în faţa uşii frumos sculptate a noii clădiri – biserica mănăstirii, acum în construcţie. M-a uimit modestia acestui preot, crescut în monahia Rohia, atât de cunoscută, care a dat mulţi oameni de valoare. Cred că numai stareţul ştie ce are aparte această mănăstire, care adună atâta lume! E drept, fiecare mănăstire din Episcopia noastră îşi are farmecul ei şi se impune prin ceva deosebit! Explicaţiile unor termeni specifici religiei noastre ortodoxe sunt necesare pentru ca oamenii să înţeleagă perfect sensul acestora. Aşa, de exemplu, a explicat “Dumnezeu este iubire”, adică te iubesc însemnând că tu nu mori!, apoi iertarea păcatelor prin rugămintea credinciosului către preot să-l implore pe Dumnezeu să-i dea sănătate, să-l ajute la examene, să-i uşureze suferinţa pe patul spitalului etc. Interesant că foarte puţini cer să-i ierte de păcate! Aici mai trebuie insistat în biserică şi la orele de religie! A explicat că păcatele sunt una cu neiubirea, iar păcatul este un egoism dus până la limita maximă. Deci, iubirea de sine este egoism!
L-a cunoscut bine pe părintele protopop Tincu, căruia îi va purta cinste şi respect cât va trăi şi că este regretat de multă lume. Cărţile lui sunt dovada ataşamentului faţă de religie şi aşteaptă să apară a 7-a carte, în septembrie, când Alexandru Tincu ar fi împlinit 72 de ani! Să-l odihnească Dumnezeu în pacea Sa!
Cu doi ani în urmă l-am găsit pe pr. Tincu şi pe pr. Viorel Paşca la mănăstire şi le-am luat un scurt interviu. Ce plăcere!
Părintele stareţ, cu greu a acceptat lauda mea, că în predicile sale ne regăsim cu toţii, de la mic la mare şi plecăm după slujbă mai bogaţi sufleteşte, mai buni şi mai cu înţelepciune! Expresia de fiecare duminică ne formează sufletele: “Sus avem inimile!”.
Interesant că părintele stareţ a ocolit puţin problema aleşilor noştri, care nu mai au trăiri sufleteşti şi emoţii pentru alegătorii mulţi, care i-au trimis acolo, în Parlament. Puţini sunt cei care se mai gândesc şi le mulţumeşte că-l ajută pentru finalizarea acestui măreţ edificiu din judeţ, ajungându-se la pictura interioară, terminată pe jumătate. A lăudat strădania pictorului şi răbdarea în arta sa, mulţumindu-i că plata o primeşte atunci când poate să i-o dea, câte puţin. E drept, stareţul munceşte enorm de mult: pământul, vitele, vânzarea rodului pentru plata pe rând a picturii şi a altor lucrări ce se fac pentru bunul mers al mănăstirii. Laudă şi mulţumeşte credincioşilor, rugându-se pentru ei!
Este trist ştiind cât de bogată este ţara şi câtă inteligenţă avem şi totuşi trăim prost. Crede că felul de a administra ţara este puţin defectuos şi trebuie să se ia măsuri până nu-i prea târziu! Mai este trist când vede că imigrările oamenilor de valoare sunt permanente, se fac mereu şi se întreabă de această pierdere, care-l deranjează! Îl supără când vede că tinerii capabili părăsesc ţara, muncind, gata pregătiţi în România, pentru alţii. Ce pierdere imensă pentru România! Ar trebui să se găsească modalităţi de clarificare a acestei situaţii!
Face un apel la părinţii “ocupaţi” cu plecările în străinătate şi lăsarea copiilor pe mâna nimănui. Înseamnă că familia nu se ocupă de copii, iar şcoala n-o face pentru că aşa-s legile şi dascălii “muncesc” cum sunt plătiţi!
Dacă în discursurile lui Ceauşescu enumera, în ordinea importanţei păturilor sociale: muncitori, ţărani, intelectuali, şi astăzi este exact aşa, adică nu se pune bază pe intelectuali. De fapt când se adoptă legile, se fac între ei, fără a cere, cel puţin formal, academiei de ştiinţa legii respective! Oricum, acolo, la academie se află aşezat mult creier, gândire, studiu, ştiinţă! Acea instituţie este în fiecare ţară dătătoare de ton! Astfel se dau ordonanţe peste ordonanţe înlocuind legile!
Întrebat ce aşteaptă de la viaţă, stareţul Gherontie rămâne un optimist convins, ambiţios şi crede că prin muncă, seriozitate, disciplină, respect şi bun simţ, acest popor va reveni pe locul pe care-l merită, cu un nivel ridicat de viaţă. Este de acord că biserica, şcoala şi armata trebuie să realizeze un “trio” puternic cu scopul de a întrona ordinea şi bunăstarea.
Nu este de acord cu diferenţierile ce se fac între copiii aceleiaşi clase, în care ungurii primesc carduri valorice de la guvernul maghiar, iar românii îşi iau cetăţenia maghiară pentru carduri şi paşapoarte cu care pot ajunge în America. Aceste lucruri se petrec sub ochii noştri şi cu nepăsarea conducerii acestei ţări!
Nu este suficientă conlucrarea dintre stat şi biserică pentru a ajuta familiile sărace. Se poate face mai mult în acest sens! Dacă stareţul ar câştiga la loto un milion de euro, ar termina biserica şi ar face un azil pentru bătrâni. Este mulţumit de primarii Cristea şi de Andreica Florinel, care-l ajută cât se poate de mult! Consideră că are prieteni mulţi, dar prietenia adevărată ţine cât viaţa. Mulţumeşte d-lui Răzvan Govor că se interesează de bunul mers al mănăstirii, iar televiziunea sa este mereu prezentă în toate activităţile judeţului. La fel este şi Gazeta de Nord-Vest, cărora le mulţumeşte!
În încheiere, părintele stareţ Gherontie îi sfătuieşte pe oameni că pot fi mai fericiţi dacă au credinţă în Dumnezeu, dacă nu rămân pasivi la ce se întâmplă, să nu fie indolenţi, ci să fie harnici, iubitori de dreptate, dornici mereu să muncească, să fie ordonaţi, respectuoşi şi încrezători în viaţă!
În concluzie: Râurile bunătăţii acestui părinte stareţ Gherontie se întorc la izvoare şi sunt alături de NVTV, care-i urează ani buni şi rodnici, în deplină sănătate cu împliniri şi bucurii!
Teodor Curpaş
