Paşapoarte eliberate la foc automat

Filed under: Locale |

pasapoarte

Aglomeraţie mare în ultimele zile la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SCLEP) Satu Mare. Lunile de vară aduc în faţa ghişeelor zilnic sute de sătmăreni presaţi de timp, care solicită eliberarea actelor necesare pentru a putea continua să muncească în străinătate. Motiv pentru care volumul de muncă s-a triplat în ultima săptămână, 80 la sută din cererile procesate de către funcţionarii publici fiind depuse pentru eliberarea paşapoartelor electronice.

Cozi de la primele ore
Cozile se formează încă de dimineaţă, începând de la ora 6.00, în faţa Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor. În ultimele zile, funcţionarii publici de aici au ajuns să proceseze chiar şi 210 cereri pentru paşapoarte faţă de norma obişnuită, ce se încadrează între 60 şi 80 de cereri, după cum susţin reprezentanţii SCLEP Satu Mare. Angajaţii se bazează pe sistemul de ticketing pus la dispoziţie de către Prefectură şi Consiliul Judeţean pentru a reduce numărul celor care stau la coadă. Potrivit şefului Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor, Simona Babici, “acesta uşurează mult munca funcţionarilor care înainte eliberau numerele de ordine pe baza unor tabele; volumul de muncă fiind mai mare oamenii aşteptau la coadă mult mai mult timp.”

Paşapoartele temporare, la mare căutare
După data de 15 august, majoritatea cererilor au fost depuse pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare. Pentru a ajunge în mâna sătmărenilor în cel mai scurt timp cu putinţă, respectiv două ore, acestea trec prin cel puţin 20 de mâini. Au fost zile când funcţionarii Serviciului au ajuns să elibereze chiar şi 86 de astfel de paşapoarte. În astfel de condiţii, programul lucrătorilor de la SCLEP Satu Mare se termină chiar şi la ora 21.00, deşi se plâng că nu sunt plătiţi pentru orele suplimentare, iar serviciul funcţionează cu personal redus în urma disponibilizărilor. În plus, sunt trimise şi unităţi mobile. De exemplu, una a fost prezentă în cursul zilei de ieri la Negreşti Oaş, unde a preluat 100 de cereri pentru eliberarea de acte. Comisarul şef Simona Babici a declarat că „se face tot posibilul pentru a procesa toate cererile celor care solicită eliberarea de acte, pentru aceasta toţi colegii au dat dovadă de înţelegere, întreg colectivul este la serviciu, toţi au revenit din concediu.” În ceea ce priveşte programul de lucru, comisarul şef a mai declarat că „stăm până când terminăm de procesat toate cererile.” Astfel de aglomeraţii se produc peste tot în ţară în perioada estivală. Din câte se pare, îmbulzeala de la ghişee se va termina abia la sfârşitul lunii.

Silvia Spanciu

One Response to Paşapoarte eliberate la foc automat

  1. Felicitari Institutiei prefectului SM si celor de la Pasapoarte cum au gestionat situatia aglomerarii de la pasapoarte. Sincer va felicit

    cititor
    21/08/2013 at 14:19
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *