Patru răniţi în cinci accidente rutiere

Filed under: Locale |

0accident-triunghi

Pe raza judeţului Satu Mare au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute cinci evenimente rutiere soldate cu accidentarea a patru persoane. Primul accident s-a înregistrat vineri seara, pe DJ 109 L, în apropierea localităţii Negreşti Oaş. Vasile B., în vârstă de 23 de ani, în timp ce conducea un autovehicul, la efectuarea unui viraj la stânga, nu a acordat prioritate unui alt autovehicul care circula regulamentar din sens opus, condus de Ionel F., în vârstă de 38 de ani, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a lui Vasile B., care a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş în vederea acordării de îngrijiri medicale. Un alt eveniment rutier soldat cu pagube materiale s-a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe strada Valea Măriei din comuna Vama. Lucian P.,în vârstă de 21 de ani, în timp ce conducea un autovehicul, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă a părăsit partea carosabilă, intrând într-un copac de pe partea stângă a direcţiei de deplasare. În urma impactului, a rezultat avarierea autovehiculului. Conducătorul auto, care se afla în stare avansată de ebrietate, nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. A fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice.
Un alt accident a avut loc sâmbătă în municipiul Satu Mare. Valeriu S., în vârstă de 24 de ani, care conducea o autoutilitară ce tracta o semiremorcă, la intersecţia cu strada Careiului nu a acordat prioritate numitei Magdalena F., în vârstă de 55 de ani, care se angajase regulamentar în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, fiind rănită uşor. Cel de-al patrulea eveniment rutier s-a înregistrat pe drumul comunal care leagă localităţile Pişcolt şi Andrid. Gicu G., în vârstă de 26 de ani, în timp ce conducea imprudent ansamblul format din tractor şi remorcă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în şanţul din partea stângă a sensului de mers, rănindu-se uşor. În cursul serii de sâmbătă, în municipiul Satu Mare a avut loc cel de-al cincilea accident de circulaţie. Anita K., în vârstă de 21 de ani, care conducea un autovehicul, a efectuat un viraj la stânga, pe strada Belşugului, fără a acorda prioritate de trecere lui Gabriel C., în vârstă de 23 de ani, care circula regulamentar din sens opus cu o mopedă. În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a mopedistului.

Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *